Sari la conținut

Dem Demetrescu, un Walt Disney al românilor

A fost ilustrator, grafician, fotograf, pictor şi realizator de film. În plus, după al Doilea Război Mondial, a ilustrat Abecedarul după care au învăţat generaţii de copii. Dem Demetrescu este unul dintre oamenii cu viziune, de la începutul secolului al 20- lea, care a adus în viaţa celor mici eroi de poveste despre care se vorbeşte şi astăzi.

Autor al primului documentar animat, Dem Demetrescu rămâne unul dintre cei mai cunoscuţi ilustratori ai României. Artistul a devenit celebru în toată lumea, după ce lucrările sale au fost prezentate la expoziţii în Milano, Londra şi New York.

„Pot să vă spun că este un foarte bun ilustrator de carte, este un pictor desăvârşit, fotograf, interesat de tot ce înseamnă specificul naţional şi nu în ultimul rând pionier al filmului de animaţie,” spune Adrian Buga, critic de artă.

Dem Demetrescu a ilustrat peste 20 de reviste pentru copii. „Licurici”, „Pogonici” şi „Luminiţa” sunt doar trei dintre cele mai cunoscute publicaţii. Diafilmele "Voinicelul", "Capra cu trei iezi" sau "Di, căluţul meu" au colorat copilăria multor generaţii. Dem Demetrescu a devenit artistul preferat al celor mici după ce, în timpul celui de-al doilea război mondial, a realizat desenul animat „Capra cu trei iezi”.

„A făcut filmul Capra cu trei iezi - alb/negru, o peliculă de câteva minute şi i-a luat aproape un an de zile să o realizeze. Îmi aduc aminte că îmi povestea cineva din familia sa, că a făcut acel film pe tocătorul din bucătărie,” povestește Adrian Buga, critic de artă.

În prezent, se mai păstrează aproximativ 1.000 de lucrări, semnate Dem Demetrescu. „În timpul vieţii sale, studioul la care lucra a luat foc şi a reuşit cu greu să salveze pelicula de film,”spune Adrian Buga.

„Este un artist interesat de tot ce înseamnă specific naţional. Şi este primul artist care îmbracă în haine populare personajele sale. Este primul artist care îmbracă Capra cu trei iezi. Încinge capra cu o fotă...” precizează Adrian Buga.

„Există o carte, Circul din pădure, plină de personajele pădurii, în care toţi sunt îmbrăcaţi. Este ursul îmbrăcat în costum de halterofil, este lupul îmbrăcat ca un oltean...” zice Adrian Buga.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Dem Demetrecu a avut grijă de trei familii ale căror gospodării au fost distruse. În plus, artistul născut la Craiova a făcut sute de acte caritabile, pentru copiii proveniţi din familiile sărace.

„A fost un om care a iubit foarte mult copiii,” adaugă Adrian Buga.

Din munca lui Dem Demetrescu se mai păstrează aproximativ 1.000 de ilustraţii, filme şi diafilme. După 10 ani de căutări, în toată lumea, mai mulţi istorici de artă şi cercetători au reuşit să refacă o parte din lumea poveştilor de dinaintea celui de-al doilea război mondial.

Piesa de rezistenţă rămâne filmul "Capra cu trei iezi", prima animaţie a poveştii lui Ion Creangă, realizată în 1940, în format alb-negru.

Planul celor care au readus în centrul atenţiei munca lui Dem Demetrescu este unul cât se poate de îndrăzneţ: vor ca personaje ca Ionică Vulpoiul, Domnul Oac-Oac sau Ursul Halterofil să ajungă faimoase precum Minionii, Ana şi Elsa din Regatul de Gheaţă sau simpaticele animale din Zootropolis.

Dem Demetrescu a "desenat" copilăria multor români, dar o parte importantă din lucrările sale s-a pierdut. Unele au ars în incendii, altele au fost distruse de comunişti sau au "pierit" la cutremurul din 1977. Din aceste motive, câţiva critici de artă s-au hotărât să îi readucă la viaţă pe eroii preferaţi ai bunicilor şi străbunicilor de astăzi. Timp de 10 ani ei au căutat în arhivele din toată lumea ilustraţii, diafilme, sau reviste ilustrate. Le-au strâns cu grijă şi apoi au început să le arate copiilor.

Adrian Buga: „Sunt un împătitimit al cercetărilor în poduri, în pivniţe şi în tot felul de anticariate, la casele de licitaţie şi încet-încet am auzit numele Dem Demetrescu. Şi am zis, măi dar acest pictor este cel care a ilustrat cărţile copilăriei mele şi ale tuturor.”

Andreea Buga, reprezentant proiect Dem Demetrescu: “Proiectul acesta a început mai întâi cu trei cărţi, ne-am gândit, apoi 4. Am început să vedem că sunt mai multe, deci valoarea a început să crească... Ne-am uitat la personaje şi am zis, fantastic! Astea sunt personaje pe care vrem să le facem şi pentru copiii noştri.”

Adrian Buga, critic de artă: „Ulterior am început să caut şi mai multe imagini originale. Cred că am strâns spre 70-80 % din opera sa, legată de ilustraţia de carte.”

Andreea Buga: “Având doi copii, ne este mult mai uşor să vedem prin ochii lor ce înseamnă un produs pentru o anumită vârstă.”

Marea provocare a celor care au iniţiat acest proiect este să-i facă pe copiii obişnuiţi să urmărească poveşti pe tablete, să redeschidă cărţile ilustrate înaintea celui de-al doilea război mondial.

Adrian Buga: „Lucrurile trebuie făcute cu mare atenţie. În perioada aceea vă pot spune că aceste cărţi aveau un tiraj de 400-500.000 de exemplare. Şi multe au fost reeditate. Dem Demetrescu a fost un brand de ţară, a fost folosit la pavilioanele din străinătate. La un moment dat a reuşit să fie exportat. E, dacă reuşesc să fac tiraje mari, dacă reulesc sp export şi eu acest produs al nostru, al românilor, cred ca ar avea un mare impact.”

Adrian Buga: „Soţia mea are un plan prin care vrea să creeze păpuşi, prin care vrea să creeze jucării, diafilmele lui Dem Demetrescu...”

Adrian Buga: „Cărțile le avem în lucru, cred că în câteva luni dacă bunul Dumnezeu ne ajută le vom prezenta şi în librării.”

Andreea Buga: “Noi am vrut de la început să facem site-ul pentru părinţi şi pentru bunici. Vrem să facem worksphopuri pentru copii, în care să poată să interacţioneze cu aceste personaje şi cărţi. În acelaşi timp pentru cei mici, jocuri... Şi pentru cei mari o platformă digitală.”

Dacă americanii l-au avut pe Walt Disney, românii îl au pe Dem Demetrescu. Artistul s-a născut în 1903, la Craiova şi a murit, la vârsta de 74 de ani, la Bucureşti. Eroii creaţi de el nu vor dispărea niciodată, spun cei care, în 2016, vor să îl transforme pe Dem Demetrescu într-un brand.

Adrian Buga: „Nu spun că alte imagini din America sunt mai bune sau mai puţin bune. (…) Nu spun că trebuie să mă impun cu acest proiect, dar cred că oamenii pot să aleagă.”

Etichete: fotograf , video , Walt Disney , pictor , capra cu trei iezi , ilustrator , abecedar , licurici , dem demetrescu , ionica vulpoiul , pogonici , cine a ilustrat abecedarul

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale