Victor Ponta, despre Muzeul Antipa: Nu se desfiinţează, dar nu-l mai trecem la Ministerul Mediului

Data publicării:
Muzeul Antipa 5336905-Mediafax Foto-Silviu Matei

"Nu se desfiinţează niciun muzeu. Antipa are cel mai mare număr de vizitatori şi are nevoie de o extindere, iar alături de Muzeul Ţăranului Român ar avea nişte spaţii disponibile. Am lăsat-o baltă, nu-l mai trecem la Ministerul Mediului, dar nu întâmplător muzeele de ştiinţe ale naturii din Europa accesează fonduri europene", a spus primul ministru.

Premierul susţine că a luat această decizie după ce mai multe voci au fost împotriva proiectului. „Fiecare vrea să fie şef la el în sat. În loc să extindem Antipa, să fie mai mulţi bani, s-au plâns la Traian Băsescu!”, a adăugat Victor Ponta.

Acesta a mai precizat că i-a explicat acest plan şi preşedintelui Traian Băsescu, care a înţeles care sunt avantajele pentru dezvoltarea Muzeului Antipa.

Clarificarea făcută de premier vine după ce directorul Muzeului Ţăranului Român a trimis o scrisoare deschisă Guvernului, prin care a cerut ca instituţia pe care o conduce să nu treacă în subordinea Muzeului Antipa. Vigil Niţulescu susţinea chiar că ar fi fost iniţiat un proiect în acest sens.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...