Cine e mai bun în rolul Moromete, Rebengiuc sau Mălăele? Ce spune regizorul Stere Gulea - INTERVIU

Data actualizării: Data publicării:
stere gulea digi

„Moromeții 2” reprezintă cel mai de succes film românesc al anului 2018, chiar dacă a fost lansat în ultimele luni ale acestui an. A stabilit un record de spectatori, sălile de cinematograf au fost pline de fiecare dată, în toată țara.

„Pentru mine a fost o experiență cu totul și cu totul neașteptată, nu aș fi crezut că un film ca Moromeții 2 poate să aibă un asemenea impact la spectatori”, a mărturisit regizorul Stere Gulea, invitatul emisiunii „În fața ta” de la Digi24. În întâlnirile sale cu spectatorii, cel mai des i s-a pus întrebarea de ce a durat atât - 32 de ani - ca să facă și continuarea la „Moromeții 1” și, evident, de ce nu a mai fost aceeași distribuție. 

Regizorul spune că din cauza sa a durat atât până a făcut „Moromeții 2”. I-a fost poate puțin teamă, „Moromeții 1” devenise deja o reușită, dar cel mai mult i-a luat să se acomodeze cu romanul „Moromeții 2”. Acum, Stere Gulea crede că a făcut bine luând decizia de a face acest film și crede că îl completează pe celălalt. 

- Ce v-a ieșit și ce nu v-a ieșit în Moromeții 2? a fost întrebat Stere Gulea.

- Depinde din ce punct de vedere îl privești, față de primul, pentru că toată lumea, aproape toată lumea, recurge la această comparație, celălalt, din punct de vedere al faptelor, al materiei narative, e mai dens și mai compact. Și datorită faptului că e concentrat pe nucleul familiei – deci aveai opt personaje legate conflictual, ca locație, dădea această posibilitate să adâncești mai mult personajele, relațiile, ceea ce dincoace nu mai e posibil pentru că e dispersie, evenimentele sunt deschise, la loc deschis, e o societate în vremuri de schimbare, cu multe personaje care apar, aproape trec prin cadru, deci imposibilitatea de a le aprofunda și să-i dai telespectatorului posibilitatea să le rețină. Deci asta ar fi o dificultate sau o lipsă a celui de-al doilea, faptul că am avut, am prea multe personaje și în felul acesta imposibilitatea de a da o situație care să le determine să devină...

Morometele intelectualizat vs Morometele autentic

- A doua întrebare a fost cea legată de distribuție, toată lumea face comparația mental între cei doi Moromete, între Rebengiuc și Mălăele. Dvs care credeți că e mai... Moromete dintre cei doi?

- Dintr-un anumit punct de vedere, dacă o luăm tipologic și comportamental și fizic, Horațiu e mai aproape decât Victor. Deci eu cred că Horațiu e mai de-acolo, cum îi zic eu. Victor a creat un personaj cu datele lui, care sunt ale unui orășean într-o oarecare măsură, cu trăsături de intelectual, dar și-a asumat personajul, a făcut un personaj extrem de puternic, de robust, dominator și de neocolit în comparație cu...

- Ați vorbit cu dl. Rebengiuc după Moromeții 2, cum i s-a părut?

- Eu n-am vorbit personal. El s-a exprimat la una dintre vizionări, unde a fost, la AFI Cotroceni și el a spus: nu trebuie să... trebuie să faceți abstracție de primul Moromeții, avem un alt film, care este altceva, un alt interpret, el considerând și filmul, și interpretul ca lucruri reușite. Asta a fost exprimarea lui în public.

– V-ați gândit că în momentul în care l-ați ales pe Horațiu Mălăele că vă expuneți unui risc? Riscul că Horațiu Mălăele a jucat, cel puțin în ultima perioadă, în roluri comice, recent în „Las fierbinți”, de pildă. Riscul este să treci un personaj care a obișnuit publicul cu roluri comice în personaje dramatice.

- Da, sigur, normal că te gândești, dar în același timp normal este ca un actor de talia lui Horațiu, care are în spate niște roluri în teatru sau în cinema în care nu este actor de comedie și care arată calități care te pot face să îl vezi într-un posibil Moromete.

- Moromeții 2 se poate vedea ca un film de sine stătător, fără Moromeții 1?

- Eu zic că da.

- Dacă un străin ar vedea acest film, ar înțelege ce s-a întâmplat aici?

- Pot să vă spun despre experiența pe care am avut-o la Salonic, la festival, unde a fost filmul invitat așa, oarecum peste noapte. Eu m-am dus cu reținere, chiar cu neîncredere. Au fost două vizionări, cam așa se întâmplă la festival, la prima mai erau ceva locuri într-o sala de vreo 200 și ceva de locuri, la a doua, care a fost a doua zi, nu mai erau locuri, iar discuțiile mi-au arătat că m-am înșelat, adică oamenii, care erau spectatori greci, nu critici, oameni obișnuiți...

Publicul de mall nu este „stricat” de filmul hollywoodian

- Mai este un lucru în privința căruia v-ați înșelat – publicul  de mall.

 - Da!

- Ați constatat că publicul de mall vine la film, vrea să vadă film românesc.

- Da, că până la urmă e o judecată greșită. De fapt e o preconceptie că e public de film american, de un anume gen, pop corn-ul și Coca Cola, da? Până la urmă poate să fie și asta, dar oamenii - cu care eu am stat de vorbă, mă rog, nu numai eu, cei care am fost acolo - își aleg filmul. Erau oameni care puteau să fie la un cinematograf de artă, nu erau cu nimic mai... (arată spre cap) din punct de vedere al întrebărilor pe care le puneau, al preocupărilor și așa mai departe. Deci nu trebuie să rămânem cu ideea asta, că publicul de mall este un public „stricat” de filmul hollywoodian.

- V-a fost mai greu sau mai ușor să faceți Moromeții 2, atunci când v-ați uitat în trecut și ați filmat primul?

- Dintr-un anumit punct de vedere a fost mai greu, pentru că aveai comparația... Și la primul, aveai cartea, aveai romanul, și aceea era o apăsare foarte mare. Experiența profesională la al doilea să zicem că a fost de ajutor, spre deosebire de primul la care nu aveam experiență și experiența cea mai consistentă și care ne-a ajutat foarte mult a fost Rebengiuc, care avea în spate câteva roluri de mare valoare și atunci aveai, să zic, siguranța la un moment dat, s-a instalat pentru mine, că în privința lui Victor și a rolului... umple filmul și duce filmul și mă puteam ocupa mult mai mult de ceilalți interpreți.

Platoul de filmare de la „Moromeții 2”, transformat în obiectiv turistic

- Ați filmat după 30 de ani în satul Talpa din Teleorman.

- Da, Talpa-Ogrăzile, că sunt trei sate cu numele ăsta.

- În alte locuri din lumea asta, un loc unde s-a filmat un astfel de film, cu impact la public, devine un obiectiv turistic. Ce se va întâmpla?

- Din fericire, de data asta pot să spun că se întâmplă un lucru bun, pozitiv, în sensul în care primarul de acolo, un băiat – pot să îi spun așa – inteligent și destoinc a prins ideea asta și face un obiectiv turistic, deja în momentul de față acolo a început să facă evenimente.

- Platoul de filmare a rămas?

- Da, da. A rămas casa cum  a fost, cu toate lucrurile, coșarul, grajdul, toate alea. Primăria, care a fost construcție, a păstrat-o, o s-o păstreze și el spune că sunt șanse ca afacerea asta să meargă. Deci iată că există în momentul de față, sper să meargă mai departe, există acest lucru, cred că unic, nu știu dacă mai există în România în momentul de față o locație în care s-a făcut un film – Mihai Viteazu sau alte filme istorice de amploare – că să fie obiective turistice. El vrea să facă din această amărâtă poveste un obiectiv turistic și deocamdată se pare că sunt ceva șanse să funcționeze.

Cum era să se piardă „Moromeții 1”. Chinul cu pelicula Azomoreș 

Stere Gulea a mai povestit în interviul de la Digi24 și despre dificultățile tehnice pe care le-a avut cu pelicula originară de la Moromeții 1, dificultăți care au făcut să fie necesar ca negativul filmului să fie refăcut. Aceste pelicule originare, care sunt trase în cu totul alte condiții, acum zeci de ani, sunt ținute într-un depozit special din comuna Jilava, în condiții propice pentru asigurarea perpetuării lor, în primul rând, a negativelor, a explicat Stere Gulea. Negativul se poate deteriora în timp și este experiența pe care Stere Gulea a avut-o cu Moromeții 1, al cărui negativ a avut nevoie de restaurare. „El a fost filmat alb-negru, pe peliculă Azomureș, care din start a avut niște probleme – era uscată, perforațiile ca să intre în grifa aparatului nu erau măsurate ca lumea și de multe ori auzeam ca la mașina de tocat, pelicula în aparat începea să scoată un zgomot și atunci știam că scena este compromisă și o refăceam. Au fost situații în care se forța perforația, filmul, pelicula, mergea mai departe, dar ne-am trezit după aceea că forțarea aia a creat niște probleme tehnice, plus alte lucruri. Și negativul acestui film (Moromeții 1 - n.r.) în momentul ăsta a fost restaurat, dar nu s-a făcut ceea ce ar trebui să se facă: internegativ . Ca filmul să mai poată dura încă 75 – 100 de ani, cam atâta i se dă, vorbim de peliculă, cam atâta i se dă unui negativ sau internegativ nou. Deci eu, pentru că știam, împreună cu operatorul, Vivi Drăgan Vasile, știam de aceste probleme, el le-a văzut într-un telecine în momentul în care a făcut niște copii și și-a dat seama și m-a avertizat: Stere, ăsta dacă mai trece vreodată prin telecine (echipament care ajută la transferarea filmului de pe pelicula filmată în alt format video - n.r.), poți să-i pui cruce. Și atunci, speriat de această situație, am început să mă agit, am făcut demersuri, hârtii. În fine, s-a  făcut o restaurare a acestui negativ la Cinelabs, fostul Kodak, s-a lucrat un an de zile”, a povestit Stere Gulea.

S-au pierdut 40 de minute din „Pădurea Spânzuraților”

Negativul unui film este important pentru că după el se fac copiile care se dau mai departe în cinematograf sau televiziune. Fără niște negative care să fie în condiții bune și care să fie recondiționate din timp în timp, riști să pierzi în timp filmul cu totul. Cu „Pădurea spânzuraților” este o situație și mai specială. Durata filmului este cu 40 de minute decât forma pe care i-a dat-o Liviu Ciulei, a dezvăluit Stere Gulea. Nu se știe exact ce s-a întâmplat, cum s-au pierdut cele 40 de minute din film, dar Liviu Ciulei a aflat după 40 de ani. Ca să poți să aduci varianta inițială, apelezi la internegativul și la interpozitivul, care există și care au varianta completă. Ele sunt într-o condiție bună, problema e că trebuie să copiezi fotogramă cu fotogramă de acolo, să faci un alt internegativ și așa mai departe. Tocmai de aceea, Stere Gulea face un apel și atrage atenția că sunt filme etichetate de patrimoniu în cazul cărora trebuie să se vadă care e starea negativului. Cine ar trebui să facă asta? Statul în primul rând.

Urmăriți emisiunea „În fața ta” în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 13:30, la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...