Sari la conținut

"Unirea" populiştilor din lumea întreagă

PARIS – În 1965, Henry Kissinger a scris o carte intitulată The Troubled Partnership în care examina tensiunile din alianța transatlantică în timpul războiului rece. O ordine internațională stabilă, argumenta el, are nevoie de conducerea Statelor Unite - un puternic model de democrație pentru întreaga lume - și de legături puternice cu Europa. Kissinger probabil că nu și-ar fi imaginat vreodată că șase decenii mai târziu, SUA va juca rolul exact opus și că va apărea o nouă versiune, mai întunecată, a alianței transatlantice.

Front National's Congress And New President Elections in Tours - Day 2

Foto: Patrick Durand/Getty Images

Să examinăm convenția de săptămâna trecută a partidului francez de extremă dreapta, Frontul Național. După realegerea în funcția de lider al partidului, Marine Le Pen a anunțat că acesta va fi redenumit Rassemblement National (Mobilizarea Națională). Oaspetele de onoare al acestui eveniment important a fost nimeni altul decât fostul strateg șef al lui Donald Trump, Stephen Bannon.

“Istoria și personajele sale se repetă, prima dată ca tragedie, a doua oară ca farsă” e un faimos citat din Karl Marx. Este ușor să plasăm convenția de la Lille în categoria farselor. Până la urmă, Le Pen și Bannon sunt amândoi niște rebuturi ale politicii. Le Pen a pierdut în mod catastrofal alegerile prezidențiale de anul trecut din Franța în favoarea lui Emannuel Macron. Mai mult, ea este acum atacată din propriul partid de către nepoata sa mai mai tânără și mai bine dotată intelectual, Marion Maréchal-Le Pen. Aceasta din urmă a ținut un discurs chiar înaintea lui Mike Pence (vicepreședintele SUA) la întrunirea din Washington din februarie a Comitetului de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC). Iar Bannon a fost demis fără menajamente de de Trump în august 2017. Pe deasupra, Trump a declarat că Bannon “a avut prea puțin de-a face” cu victoria sa în alegerile prezidențiale și că acesta  și-a pierdut nu doar funcția ci și “mințile” atunci când a fost dat afară.

Prezența lui Bannon la evenimentul de la Lille a fost paradoxală. În fond, demiterea acestuia s-a bazat în parte pe extremismul său, pe când Le Pen încearcă acum să lărgească susținerea pentru partidul său printr-o îmblânzire a imaginii sale. Pe de altă parte, participarea sa este perfect normală pentru că reflectă apariția unei alianțe populiste transatlantice, o variantă sumbră a “geografiei valorilor” pe care s-a bazat alianța din timpul războiului rece.

În ciuda propriilor sale eșecuri politice, Bannon insistă că “valul istoriei” avansează irezistibil în favoarea populiștilor. Din această perspectivă, cu președinția SUA câștigată de Trump ( un eveniment care a destabilizat ordinea mondială pe care Bannon și ai săi vor atât de mult să o răstoarne), e doar o chestiune de timp până când Europa va călca pe urmele Americii.

Ar fi periculos să considerăm că viziunea lui Bannon este o simplă fanfaronadă. O fi ieșit Macron învingător în Franța însă succesul electoral al lui Trump nu a fost doar un accident. Și nici rezultatele bune ale partidelor populiste din Italia, unde Liga Nordului (anti-imigrare) și Mișcarea Cinci Stele au strâns împreună aproximativ 50% din voturi.

Chiar și Germania, într-o oarecare măsură, a căzut victimă forțelor populiste. Într-adevăr, s-a format o nouă mare coaliție formată din Uniunea Creștin Democrată a Angelei Merkel, Uniunea Creștin Socială și Partidul Social Democrat. Însă a fost nevoie de mai mult de cinci luni pentru ca partidele să se pună de acord, iar acum cel mai mare partid de opoziție este Alternativa pentru Germania, de extremă dreapta. Într-o țară care părea vaccinată împotriva populismului prin istoria sa nazistă, aceasta este o evoluție îngrijorătoare. Democrația este mai fragilă decât pare.

Dar cum poate fi stăvilit valul de populism? Pentru început, elitele politice de pe ambele maluri ale Atlanticului care mai cred încă în democrația liberală trebuie să accepte că sunt responsabile pentru avansul populismului din cauza eșecului lor de a răspunde adecvat la problemele electoratului. Este nevoie ca acestea să acționeze pentru găsirea unor soluțiilor reale la chestiuni precum inegalitatea sau migrația, care au determinat creșterea susținerii pentru forțele populiste. Soluțiile trebuie să țintească nu doar problemele tehnice ci și sentimentele cetățenilor (de care profită abil populiștii) că sunt privați de drepturi și că își pierd identitatea.

De asemenea, democrații americani vor trebui să găsească un candidat convingător pentru a concura împotriva lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din 2020. Iar Franța și Germania trebuie avanseze cu proiectul unei integrări europene mai accentuate. Aici Franța are o mare responsabilitate sub conducerea lui Macron. Contrar celor spuse de Bannon la Lille, Macron, și nu Le Pen cu partidul său redenumit, este cel care deține cheia pentru viitorul democrației din Franța. Dacă el eșuează în încercarea de a face sistemul funcțional pentru majoritatea electoratului, Franța ar putea să o ia pe urmele SUA și ar stabili un precedent periculos pentru Europa. Într-un astfel de scenariu, alianța transatlantică ar avea mari probleme, la fel și ordinea mondială care se bazează pe aceasta alianță.