Petrolul, la ultimul meci pe Ilie Oană

Data publicării:
PETROL CFR

Prestaţiile din jocurile cu FC Voluntari şi CSMS Iaşi l-au pus pe gânduri pe Francisc Dican, care se aşteaptă să întâlnească un adversar extrem de greu de depăşit. Petrolul a ajuns la 11 meciuri fără succes. Chiar dacă primesc cele şase puncte de la TAS, ardelenii nu sunt siguri de calificarea în play-off.

Gazonul de pe arena ploieşteană le dă emoţii mai ales că în ultimul timp condiţiile meteo nu au fost cele mai bune.

Partida contra clujenilor este ultima din acest an pe Ilie Oană. Şefii prahovenilor au anuţat că actualul contract pe care Petrolul Ploieşti îl avea cu o societate a Consiliului Local Ploieşti pentru închirierea stadionului 'Ilie Oană' a fost reziliat, miercuri, de administratorul arenei, motivul invocat fiind datoriile mari acumulate de club. Ultimele două jocuri considerate acasă pentru echipa lui Stoichiţă vor avea loc la Braşov.

Pe 7 şi 20 decembrie, jocurile cu Dinamo Bucureşti şi ASA Tg. Mureş vor avea loc pe Stadionul Tineretului, iar clubul stegar va primi aproximativ 7000 de euro pentru cele două jocuri. Petrolul - CFR Cluj va fi în direct la Digi Sport 1 astăzi, de la ora 20:30. Sezonul trecut, ardelenii s-au impus la Ploieşti cu 2 la 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Profeția făcută acum patru ani de „Noul Nostradamus” care ar fi devenit realitate. Ce a prezis în 2022 despre...
Digi FM
O reuniune care i-a încântat pe fanii Harry Potter. Tom Felton a mers să-l vadă la teatru pe Daniel...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, însărcinată pentru prima dată la 36 de ani. Primele imagini cu burtica de gravidă
Film Now
Gillian Anderson critică diferențele salariale de la Hollywood. A primit „jumătate” din salariul colegului ei...
Adevarul
Mecanic român păgubit de 6.000 de euro de un conațional în Spania: „Mi-a spus că trimite doi albanezi să-mi...
Newsweek
Peste 30 de ani de muncă și o pensie care abia îi ajunge pentru facturi. Poate pensionarul cumpăra vechime?
Digi FM
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: "Mă simt binecuvântată că port acest nume"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Daniel, fiul lui Liam Neeson, după ce a fost supus unei intervenții pe cord: Am tras lozul scurt, nu trăiți...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii