Taxa de ridicare a maşinilor, contestată. Avocatul Poporului cere anularea taxelor percepute de Consiliile Locale

Data publicării:
ridicare masini

Avocatul Poporului a cerut recent ca taxa percepută de către primării pentru ridicarea maşinilor să fie eliminată. La Iaşi, municipalitatea încasează anual milioane de lei din această taxă, care a fost aprobată prin hotărâre de Consiliu Local. Şoferii din Iaşi sunt atenţi atunci când îşi parchează maşinile şi asta pentru că locurile de parcare sunt insuficiente.

"Trebuie o disciplină din partea municipalității, părerea mea bineînțeles, și pe de altă parte și taximetriștii să aibă locurile lor dar nu în detrimentul celorlalți participanți la trafic."

"Dacă încurcă circulația este ok să ridice mașina. Taxa de 420 de lei de recuperare a mașinii cum vi se pare? Puțin cam mare pentur noi, dar cred ca legea se instituie prin aplicarea legii."

"În orice țară își ridică mașina dacă nu parchezi. Bine, depinde și de gravitate, noi suntem din București și sunt persoane care parchează și în mijlocul străzii. Și aia trebuie ridicată," spun şoferii din Iaşi. 

La Iaşi de ridicarea maşinilor se ocupă Poliţia Locală, care are un departament special creat de siguranţă a circulaţiei.

Şoferii care parchează ilegal trebuie să plătească o taxă de 420 de lei, pentru recuperarea maşinii. În cazul în care roţile maşinilor sunt blocate, şoferii plătesc suma de o sută de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro