32 de irakieni au fost găsiţi în Vama Borş, ascunşi într-un TIR cu mobilă

Data publicării:
irakieni Bors1

Descoperire importantă a poliţiştilor de frontieră din Borş. Nu mai puţin de 32 de cetăţeni irakieni au fost descoperiţi într-un automarfar care transporta mobilă. Solicitanţi de azil în România, aceştia au recunoscut că voiau să ajungă într-o ţară din spaţiul Schengen.

irakieni BOrs
irakieni BOrs

TIR-ul în care se aflau irakienii a intrat în vama Borş sâmbătă, în jurul orei 6:30, pe sensul de ieşire din ţară. Şoferul de 45 de ani a prezentat documente care confirmau că transportă mobilă spre Italia.

„Acţionând în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au verificat atent mijlocul de transport, ocazie cu care au descoperit în interiorul acestuia, printre marfa transportată, 32 de persoane, dintre care 11 bărbaţi, 6 femei şi 15 minori”, a transmis comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Autorităţile au stabilit că e vorba de cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 14 şi 37 de ani. Toţi depuseseră documente de solicitanţi de azil în România.

„Adulţii au declarat că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu aveau o viză care să le permită acest lucru. Conducătorul auto a declarat că nu are cunoştinţă despre modul în care persoanele în cauză s-au ascuns în camion”, a precizat comisarul-şef Bondar.

Atât şoferul, cât şi cele 32 de persoane sunt cercetate penal: conducătorul TIR-ului pentru trafic de migranţi, iar irakienii pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.

Editor web: Adrian Laboş
Foto: ITPF Oradea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Primele poduri și viaducte de pe Autostrada Sibiu - Făgăraș au prins formă. Cum a avansat șantierul deschis...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru 2.400.000 pensionari. „Banii, transferați”. Când intră pensia, marți, pe card?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...