Cea mai aglomerată închisoare din România. Penitenciarul din Satu Mare are un grad de ocupare de peste 200%

Data publicării:
penitenciar satu mare

"Graţierea ar rezolva problema supraaglomerării închisorilor doar pe termen scurt". Este opinia şefului celui mai aglomerat penitenciar din ţară, cel din Satu Mare. Gradul de ocupare în această închisoare este de peste 200% - conform ultimului studiu al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În Satu Mare sunt încarceraţi deţinuţi din trei judeţe: Bihor, Satu Mare şi Sălaj.

"La şase metri cubi de aer, capacitatea este de 492 de locuri. Iar la 4 metri pătraţi, standard european pentru condiţii minime, este de 235 de locuri. Or, azi avem 493 de deţinuţi", susţine comisarul-şef Petru Romeo Poiană, directorul Penitenciarului Satu Mare.

Penitenciarul din Satu Mare are regim deschis şi semi-deschis. Aici sunt încarceraţi deţinuţi care au comis infracţiuni minore.

"O celulă din Penitenciarul Satu Mare are o suprafaţă de 8,15 metri pătraţi şi, conform normelor europene, aici pot fi încarcerate maximum 2 persoane. (...) Însă aici trăiesc şase persoane", a transmis Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

Nu de puţine ori, deţinuţii au dat în judecată statul român pentru condiţiile din penitenciarul Satu Mare şi au câştigat.

"La penitenciarul Satu Mare în 2016 au fost câştigate la CEDO un număr de 39 de plângeri", dezvăluie directorul Penitenciarului Satu Mare.

Cu toate acestea, şeful închisorii nu consideră că graţierea ar rezolva problema supraaglomerării Penitenciarului.

"Ar rezolva parţial, dar nu pe termen lung. La o primă evaluare a persoanelor private de libertate, am identificat 70 de persoane care ar face obiectul graţierii. Este o evaluare grosso modo."

Înainte de 1990 în Penitenciarul din Stau Mare erau încarcerate peste 1000 de persoane, adică de două ori mai multe decât astăzi.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...