Sportul bihorean şi-a premiat performerii

Data publicării:
Larisa Florian

La fel ca în ediţiile precedente, nataţia, artele marţiale şi baschetul au fost cele care excelat în rezultate.

„Sigur că nu putem vorbi în contextul în care nu avem un an de Campionat Mondial, de Campionat European sau de Jocuri Olimpice, cu toate că laureata Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor este vicecampioană mondială", spune Sorin Buhaş, directorul executiv al DJST Bihor.

La categoria individual, sporturi olimpice, Larisa Florian (foto jos) a câştigat titlul de cea mai bună sportivă pentru a patra oară consecutiv.

„Rezultatele din acest an sunt o mândrie pentru mine; mă bucur mult că am reuşit să devin sportiva judeţului, chiar dacă rezultatele nu sunt tocmai cum mi le doream. Îmi doream să obţin mai multe medalii importante", spune Larisa Florian, sportiva anului 2014, la individual.

La jocuri sportive, campioana României la polo, CSM Digi Oradea a recidivat, în vreme ce la sporturi neolimpice individual, Iulian Surlă şi Aurelian Fleisz au fost desemnaţi cei mai buni sportivi.

„Sunt rezultatele unei muncii asidue după o lungă perioadă de timp. Mai mult mă bucur pentru rezultatul obţinut de sportiva noastră, Florian Larisa", a precizat Aurelian Fleisz. (foto jos)

La secţiunea „laureaţi" s-a acordat un total de 12 premii, dar fără clasament, în vreme ce echipa de polo feminin, cea mai tânără a judeţului, a intrat în posesia premiului special.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trebuie să ai ITP și RCA dacă mașina stă luni întregi în curte? Ce obligații are proprietarul în 2026
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiul lui John Lennon a devenit tată la 50 de ani. Imagini adorabile cu bebelușul lui Sean Ono Lennon: „Am...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Robert Pattinson, despre provocările fizice din The Batman II: „Îmi simt vârsta la scenele de luptă. E mult...
Adevarul
Proiectele strategice ale României, atacate din umbră: „Nu este o speculație”
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiilor la 1 ianuarie 2027. Anunțul ministrului muncii pentru pensionari
Digi FM
Regulile stricte ale unui milionar britanic pentru o căsnicie fericită. Nu vorbește cu soția până la 15:00 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Trei factori care îți pot accelera îmbătrânirea fără să-ți dai seama. Un medic explică ce se întâmplă la...
Digi Animal World
Rasele de câini care urăsc stăpânii gălăgioși. Mulți proprietari habar n-au
Film Now
Sandra Bullock și-a băgat copiii în noul film. Louis și Laila au apariții-surpriză în „Practical Magic 2”...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...