Meteorologii ne pun în gardă: vestul țării, la cheremul ploilor și vântului

Data publicării:
ploi



Informarea meteo ANM, vizând o mare parte din țară, se referă la intervalul miercuri, ora 10 – joi, ora 10: ”Temporar va ploua, în cursul zilei, îndeosebi în sud-vestul, centrul şi nordul ţării, iar spre seară şi noaptea, cu precădere în est, sud-est şi în zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 - 20 l/mp şi izolat 30 - 35 l/mp”.

Meteorologii detaliază: în județele Arad, Bihor, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, ploile vor începe din cursul nopții de marți spre miercuri. Cantitățile de apă vor depăși local 15-20 l/mp. La peste 1.800 de metri vor fi precipitații mixte. Vântul va mai prezenta intensificări, pe arii restrânse, îndeosebi în zona de munte, unde rafalele va depăși 80 km/h.

Marți, de la orele dimineții, ANM a emis avertizări nowcasting, valabile timp de câteva ore pentru județele Timiș, Caraș - Severin, Arad, îndeosebi în zonele de deal și munte, precum și pe Clisura Dunării, privitoare la intensificări ale vântului, care vor depăși 60 - 70 km/h.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce colete pot atrage atenția ANAF. Curierii raportează lunar încasările din ramburs. Diferența dintre o...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”