A fost decis criteriul creșterii pensiilor pentru persoanele cu handicap. Bucura Oprescu: Vor avea în continuare indexate veniturile

Data publicării:
DIZABILITATI

Pensiile persoanelor cu handicap vor creşte cu un indice de solidaritate, iar această propunere va fi înaintată Guvernului până la jumătatea lunii viitoare, a declarat luni, în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Tulcea, ministra Muncii Simona Bucura Oprescu, transmite Agerpres.

Ea a menţionat că această soluţie respectă principiul solidarităţii.

„Dacă legea are ca fundament contributivitatea, iar dânşii au stagii de cotizare adecvate în gradul de handicap în care se află, 10-15 ani, o treime din stagiul complet de cotizare, soluţia pe care am găsit-o împreună este pe principiul solidarităţii. Adică, modificarea şi completarea Legii nr. 448 din 2006 cu privire la protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât de la cuantumul rămas în plată să venim cu un indice de solidaritate, iar dânşii să beneficieze în continuare de indexarea veniturilor. Sarcina pe care am primit-o de la domnul premier Marcel Ciolacu este ca până la 15 noiembrie soluţia legislativă să fie închisă, astfel încât în 2025 adecvarea veniturilor dânşilor prin creşterea acestora să continue”, a afirmat ministrul Simona Bucura Oprescu.

Ministrua Muncii a mai spus că acest coeficient de solidaritate va completa creşterea procentuală de anul viitor, având ca bază cuantumul în plată.

„Celor care sunt pensionabili şi vor ieşi la pensie pe noua lege li se vor completa veniturile prin punctele de sprijin care vor constitui puncte suplimentare doar pentru persoanele încadrate în grad de handicap. Pentru stăruinţa şi demnitatea acestor persoane vom veni cu aceste puncte suplimentare, puncte de sprijin, astfel încât veniturile acestora să fie adecvate”, a conchis ea.

Ministra Simona Bucura Oprescu s-a întâlnit, luni, la Tulcea, cu reprezentanţii pensionarilor din judeţ şi apoi a vizitat instituţii din subordinea Ministerului Muncii.

Pe 19 septembrie, câteva mii de persoane nevăzătoare au protestat, la Guvern, fiind revoltate că noua lege a pensiilor le taie, pe hârtie, până la 80% din venituri. Asta înseamnă că, ani de zile, pensiile lor vor fi înghețate. Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, după ce s-a întâlnit la Palatul Victoria cu reprezentanții asociațiilor de nevăzători, că va fi menținut nivelul pensiilor de care beneficiază în prezent și legea va fi completată cu venituri cu noi forme de sprijin pentru o viață decentă. El a mai spus că o propunere legislativă va fi inițiată de Executiv, iar Parlamentul va adopta noile reglementări în luna noiembrie.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...