Trenuri anulate din cauza ninsorilor: În Gara de Nord din Bucureşti se înregistrează întârzieri de aproape 6 ore

Data actualizării: Data publicării:
locomotiva cu un conductor inauntru in gara de nord inzapezita
Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Circulaţia a 20 de trenuri este suspendată, miercuri, din cauza ninsorilor şi a viscolului, anunţă compania CFR Călători, precizând că se intervine pentru eliberarea căii ferate. Ruta Ploieşti-Bucureşti a fost închisă la ora 5.00, din cauza copacilor căzuţi. În Gara de Nord din Bucureşti se înregistrează întârzieri de aproape 6 ore.

Noi trenuri anulate

ACTUALIZARE 11:10 CFR Călători a anulat alte trenuri, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile ce îngreunează circulaţia feroviară în zonele aflate sub cod de ninsori.

Dacă iniţial au fost anulate 20 de trenuri, operatorul a mai scos din circulaţie alte garnituri: R 8001, R 8010, Bucureşti Nord - Constanţa şi retur; IR 16085, IR 16084, IR 1583, IR 1586, Bucureşti Nord - Constanţa şi retur; IC 561, IC 564, Bucureşti Nord - Iaşi şi retur; IC 551, pe distanţa Bucureşti Nord - Suceava şi IC 564, pe distanţa Suceava - Mărăşeşti, potrivit Agerpres.

Întârzieri de aproape şase în Gara Bucureşti Nord

ACTUALIZARE 10:44 Zeci de trenuri care sosesc sau pleacă din Gara Bucureşti Nord au întârzieri de până la şase ore, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului. 

Cele mai mari întârzieri, între 330 şi 250 de minute, le au trenurile care vin de la Vatra Dornei, Urziceni, Adjud şi Satu Mare, iar la plecări întârzierile între 300 şi 210 minute se înregistrează la trenurile spre Budapesta, Cluj-Napoca şi Iaşi, potrivit News.ro.

Potrivit informaţiilor furnizate de camera web din staţia Bucureşti Nord, trenurile care sosesc în gara de Nord dinspre Vatra Dornei, Urziceni, Adjud, Satu Mare, Buzău, Braşov şi Bazău au întârzieri între 330 şi 130 de minute.

De asemenea, întârzieri foarte mari, între 300 şi 50 de minute, se înregistrează şi la plecările spre Budapesta, Cluj-Napoca, Iaşi, Piteşti, Constanţa Braşov, Sibiu şi Slobozia.

Întârzieri de cel puţin jumătate de oră înregistrează şi trenurile care pleacă spre Aeroportul Henri Coandă.

Circulaţia a 22 de trenuri este suspendată, miercuri, din cauza ninsorilor şi a viscolului, anunţă compania CFR Călători, precizând că se intervine pentru eliberarea căii ferate. De altfel, ruta Ploieşti-Bucureşti este închisă de la ora 5.00, din cauza unor copaci căzuţi pe linia de contact.

Știrea inițială

Circulaţia următoarelor trenuri a fost suspendată, miercuri, pentru intervenţii şi degajarea căii ferate în urma ninsorilor şi a viscolului: IC 535, IC 534, pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov şi retur, R 3021, R3024, pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov şi retur, R 3022, pe distanţa Ploieşti Vest – Bucureşti Nord, R 3023, pe distanţa Bucureşti Basarab – Ploieşti Vest, IR 1628 şi R 3027, pe distanţa Braşov – Bucureşti Nord şi retur, IR 1571, pe distanţa Bucureşti Nord – Galaţi, R 5025, pe distanţa Ploieşti Sud – Bucureşti, R 5072, pe distanţa Mizil – Brazi, RE 5071, pe distanţa Bucureşti Nord – Ploieşti Sud, R 8581, R 8580, pe distanţa Slobozia Veche – Ciulniţa şi retur, IR 16079, IR 16078, IR 16083, IR 16082, IR 16081, IR 16080 pe distanţa Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

„Menţionăm că pe distanţa Ploieşti – Bucureşti circulaţia feroviară este închisă din jurul orei 05:00 am, din cauza unor copaci căzuţi pe linia de contact. CFR Călători a pus la dispoziţia managerului infrastructurii locomotive diesel, pentru sprijinirea intervenţiilor operative. (...) Fiind o situaţie în evoluţie, pot interveni şi alte modificări de circulaţie (ore de plecare/sosire, suspendări). Călătorii sunt rugaţi să consulte informaţiile actualizate privind circulaţia trenurilor înainte de efectuarea călătoriei şi să urmărească anunţurile din staţii”, a transmis compania.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea care va apărea pe cupoanele de pensie. Ce ar urma să se întâmple cu facilitățile de transport ale...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Notă de plată usturătoare la o cafenea din Veneția: cât a plătit o turistă pentru muzica ascultată în timpul...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”