Arafat, apel la parlamentari să voteze proiectul de lege privind vaccinarea sau testarea obligatorie a cadrelor medicale: Nu mai e timp

Data actualizării: Data publicării:
arafat
Raed Arafat a vorbit la Digi24 despre posibilitatea de a se legifera vaccinarea sau testarea obligatorie în cazul unor categorii profesionale. Foto: Captură Digi24

Raed Arafat a vorbit vineri seara, la Digi24, despre proiectul de lege care ar putea să introducă vaccinarea sau testarea obligatorie pentru anumite categorii profesionale, inclusiv pentru cadrele medicale. „Nu mai este timp de aşteptat”, a afirmat șeful DSU, făcând apel la parlamentari să voteze această lege.

„Avem un procent semnificativ de la SMURD și de la serviciile de ambulanță care nu s-au vaccinat. Am stat de vorbă în anumite unități de pompieri tineri care nu s-au vaccinat și răspunsurile erau hilare, că ei nu vor mai face copii sănătoși dacă se vaccinează, că le va face rău la sănătate, că vor face nu știu ce boli după nu știu câte luni.

Nu avem vaccinare obligatorie în România. Este o discuție foarte clară la Ministerul Sănătății că trebuie prin lege să fie vaccinarea sau testarea obligatorie și noi am introdus în proiectul de lege, pe lângă cadrele medicale clasice, și cadrele IGSU și cadrele IGAP.

Din ce știu actul normativ nu este depus, dar nu știu sigur, cel mai bine știe domnul Cseke Attila. Apelul meu către parlamentari este să treacă această lege, nu se poate așa ceva. Nu venim cu obligativitatea vaccinării, dacă nu te vaccinezi, măcar te testezi, una din două.

Vaccinul e pe gratis, testul nu poate fi pe gratis. Dacă nici astăzi nu văd că au fost induși în eroare, cifrele sunt din ce în ce mai elocvente.

Din vaccinați, sub 2% s-au infectat. Din decesele care au loc, 93% sunt nevaccinați, iar vaccinații care din păcate decedează sunt la o vârstă înaintată și sunt toți cu comorbidități, cu excepția unuia, unde nu știm ce s-a întâmplat. Și dintre cei vaccinați, nu știm dacă nu sunt unii cu certificate false, cum a fost acel tânăr care a recunoscut.

Sincer, profesorii trebuie să fie și ei vaccinați sau testați, funcționarii publici la fel. Sunt țări care au luat-o spre obligativitate, noi nici nu vorbim de așa ceva, ci de vaccinat sau testat. Noi nu mergem pe această linie, propunerea legislativă este vaccinat sau testat periodic.

Parlamentul este cel care să scoată legea, trebuie obligatoriu să fie făcută chestiunea aceasta prin lege, nu se poate prin Ordonanță de Urgență. Asta este abordarea CCR”, a declarat Raed Arafat, la Digi24. 

Întrebat când ar trebui să avem o lege în acest sens, șeful DSU a răspuns: „Este un răspuns clasic: Ieri. Nu mai este timp de aşteptat. Fie ei înţeleg că trebuie să meargă să se vaccineze, fie trebuie această lege că este obligatorie testarea”.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu ce viteză să mergi pe autostradă pentru a economisi 30% din carburant. Puţini şoferi ţin cont de regulă
Digi FM
Reacții ferme după proba la Limba română de la Bacalaureat 2026: „Tot ce s-a dat am făcut mai degrabă la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, criticată ferm pentru ținuta purtată la un botez: „Asta nu e rochie de biserică, trebuia să fii...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Radiografia „Fenomenului AUR”: cum a ajuns un partid periferic la 40% în sondaje și cine sunt, de fapt...
Newsweek
Senatul adoptă legea care poate crește pensiile unor români. 3 metode prin care ai bani mai mulți la bătrânețe
Digi FM
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață cum să-ți salvezi banii în noul episod...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Cum arată viața fostei soții a lui Richard Gere după divorțul de actor. Carey Lowell a dispărut din lumina...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...