Starea jalnică în care a ajuns cea mai mare sală de sport din Hunedoara. Clădirea e lăsată de izbeliște de 10 ani

Data actualizării: Data publicării:
sala de sport

Era cea mai mare, cea mai bine amenajată și cea mai utilă sală de sport din municipiul Hunedoara. A fost lăsată de izbeliște și clădirea s-a degradat de la un an la altul. Primăria ridică din umeri și spune că sala este administrată de Compania Națională de Investiții, în vreme ce foștii sportivi sau antrenori din oraș sunt nostalgici după vremurile în care puteau munci în sala respectivă. Iar orașul nu are altă alternativă. 

Construită în anii 70, sala era folosită, în principal, pentru orele de sport ale elevilor de la Colegiul Tehnic Matei Corvin, dar era și locul unde își desfășurau antrenamentele cei de la Clubul Sportiv Școlar Municipal Hunedoara.

”Clădirea lăsată de izbeliște de mai bine de 1 deceniu este complet deteriorată pe interior, geamurile sunt sparte, parchetul este stricat, ușile de acces sunt sudate. Și nici zona din jur nu arată mai bine”, relatează Andrada Velciov, jurnalist Digi24.

Sala de sport a vechiului "liceu metalurgic" are şi o valoare simbolică pentru fiecare hunedorean trecut de vârsta adolescenței. Echipele locale de handbal şi volei ale orașului evoluau aici "cu casa închisă".

”Suprafața de joc, care era una dintre cele mai bune de pe zona asta a Ardealului, bine făcută, cu scândură, bună, chiar bună, cu elasticitatea necesară care nu dăuna articulațiilor copiilor s-a distrus încet și sigur, acum arată ca o epavă”, a spus Paraschiva Bălici, antrenor handbal CSȘ Hunedoara.

”E păcat că a ajuns în starea în care a ajuns, păcat că am ajuns la vorbele lui Nicu Ceaușescu, ce-o construit taică-su noi nu reușim să zugrăvim”, a declarat Ilie Captari, antrenor box CSȘ Hunedoara.

În ultimii 10 ani, lucrările de reabilitare a sălii au fost împiedicate de licitații care s-au anulat și de firme care au dat faliment. Primăria a reluat în 2016 discuțiile cu Compania Națională de Investiții, care solicită reactualizări ale prețurilor și necesarului de materiale. Administrația locală susține că a făcut peste 20 de adrese, memorii și drumuri la București pentru a rezolva această problemă.

”Lucrările acolo au fost începute, au fost finalizate în proporție de vreo 30%, lucrurile sunt mult mai complicate, este vorba de bani publici, este vorba de comisii de recepție, până la nivelul celor 30%, decontări, totul este gestionat de compania națională de investiții”, a declarat Dan Bobouțanu, primar Hunedoara.

Baza sportivă a orașului Hunedoara, de unde au plecat nu doar celebrii fotbaliști ai Corvinului, ci și campionul mondial Mihai Leu sau handbaliste din lotul național, precum Ana Maria Tănăsie, este una extrem de precară. Cea mai mare sală care putea găzdui competiții oficiale, este tocmai cea lăsată în paragină. Iar de una nouă nici nu poate fi vorba.

reporter: Andrada Velciov/ operator: Tiberiu Mariş

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...