Doru Octavian Dumitru, internat de urgență la spital. Spectacole anulate

Data actualizării: Data publicării:
Doru Octavian Dumitru
Foto Facebook
Din articol

Artistul de comedie Doru Octavian Dumitru a fost transportat la spital înaintea unui spectacol pe care trebuia să-l susţină la Oneşti, ulterior fiind transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, fiind supus unei proceduri de trombectomie.

Unitatea medicală a transmis că pacientul este echilibrat din punct de vedere al constantelor vitale. Familia a anunţat că următoarele spectacole nu vor mai avea loc, urmând a fi anulate sau reprogramate.

Trombectomia este o procedură medicală minim-invazivă prin care se îndepărtează un cheag de sânge (trombus) dintr-un vas sanguin, cum ar fi o arteră sau o venă, pentru a restabili fluxul sanguin. Aceasta este adesea utilizată pentru a trata accidentele vasculare cerebrale ischemice, blocajele arteriale majore sau tromboza venoasă. Procedura poate fi realizată prin abord endovascular, folosind catetere, sau prin intervenție chirurgicală deschisă, în funcție de caz. 

Ce spune familia

„În aceste momente artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie şi veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate. Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul şi gândul vostru bun. Artistul îşi cere scuze fanilor lui pentru faptul că spectacolele care au fost programate atât în această seară cât şi în zilele următoare, datorită unor motive întemeiate, nu vor avea loc. Cu voia lui Dumnezeu urmează să fie reprogramate”, este mesajul postat de membri familiei lui Doru Octavian Dumitru pe reţelele de socializare.

Familia cere tuturor„să respecte intimitatea acestor momente extrem de solicitante şi dificile, atât pentru el cât şi pentru familia lui”.

„Profundă recunoştinţă pentru mesajele de încurajare şi tuturor celor care au generozitatea să se roage în aceste clipe pentru ca acest om minunat să depăşească cu bine această încercare grea.

Mulţumim din suflet echipelor de medici şi asistenţi care în ultimele ore i-au fost şi continuă să-i fie alături”, a mai transmis familia artistului.

Acesta trebuia să susţină, marţi, un spectacol la Oneşti, dar înaintea reprezentaţiei a fost transportat de urgenţă la un spital din Bacău.

Ulterior, a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în vederea efectuării unei proceduri de trombectomie.

”Intervenţia a fost realizată cu succes de o echipă multidisciplinară alcătuită din medic neurolog, medic ATI şi medic radiolog intervenţionist, în cadrul laboratorului de angiografie al spitalului. Procedura s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă şi a avut un rezultat foarte bun, pacientul evoluând favorabil postoperator. In present pacientul este echilibrat din punct de vedere al constantelor vitale”, au transmis, miercuri, reprezentanţii spitalului.

Doru Octavian Dumitru avea programate spectacole miercuri, la Adjud, joi, la Buzău, şi luni în Capitală, la Sala Palatului.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum pot viziona locatarii imaginile cu ei surprinse de camerele video din bloc: obligaţia asociaţiei de...
Digi FM
Daciana Sârbu, despre deschiderea de a-și asuma o relație cu un bărbat mai tânăr după divorț: "Toată viața am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Benny Blanco, prima reacție după scandalul „picioarelor murdare”. Ce spune artistul despre igiena sa: „Știu...
Film Now
Ce spune Harvey Weinstein despre relația fostei lui soții cu Adrien Brody: "Georgina a suferit teribil din...
Adevarul
Modul cum Iranul folosește rachetele nedumerește analiștii militari. Ce ar putea semnala acest lucru
Newsweek
Ministerul Muncii contrazice guvernul: 3.000.000 pensionari iau ajutor la pensie până la 1.000 lei DOCUMENT
Digi FM
Motivul pentru care Șerban Huidu nu a făcut închisoare pentru accidentul cu trei morți din 2011: „Cu asta am...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce râsul este contagios. Explicația din spatele unui gest aparent banal
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Mickey Rourke, evacuat oficial din casa sa din Los Angeles. Actorul a pierdut locuința după o datorie de...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...