Afacerea admiterii la universitate. Multe facultăți percep taxe de confirmare a locului

Data publicării:
studenti admitere inscriere - captura - 29 iulie 2015

Taxa de înscriere variază între 50 şi 500 de lei, în funcţie de universitate. Teoretic, aceste sume acoperă diverse consumabile şi plata personalului care se ocupă de dosare şi proceduri. Apoi, dacă este admis, viitorul student mai are de achitat o taxă. De confirmare.

Vlad Cherecheo, vicepreşedintele ANOSR, spune că „în general, taxele de confirmare sunt în medie 100-150 de lei, dar avem şi cazuri cum e UMF Iaşi care are taxă 250 de lei pentru confirmare.”

„Este o taxă pentru a acoperi costul de procesare al dosarelor”, explică Mircea Popa, prorectorul Universităţii Politehnica Timişoara. „Gândiţi-vă că noi am avut anul acesta 4.300 de candidaţi, fiecare cu dosarul lui, fiecare cu problema lui şi a trebuit să existe un grup relativ generos de oameni care s-a ocupat de toate problemele”, a adăugat Mircea Popa.

Politehnica Timişoara a strâns în acest an, doar din taxele de examinare, 430 de mii de lei. Taxa de confirmare de o sută de lei de student a mai adus Politehnicii încă 210 mii. Şi nu e clar unde ajung aceste sume.

Nu înţeleg de ce se percep aceste taxe şi singura explicaţie ar fi că universităţile vor să creeze o mică afacere”, mai spune vicepereşedintele ANOSR.

Universitatea Bucureşti e una dintre puţinele instituţii de învăţământ superior care nu cer taxa de confirmare. Liviu Papadima, prorector la această instituție de învățământ, a declarat: „Nu văd ce ar justifica o astfel de taxă. Taxa de admitere acoperă toate cheltuielile pentru întreg procesul de selecţie, inclusiv înmatricularea.”

Fericiţi că au devenit studenţi, dar şi pentru că banii vin oricum de la părinţi, tinerii se înscriu la mai multe facultăţi şi achită sute de lei la fiecare.

Printre taxele reclamate de asociaţiile studenţeşti se numără cea de folosire a bibliotecii, de eliberare a actelor de studiu sau pentru pentru adeverințe, garanția la cazare şi taxele obligatorii de cantină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Primele poduri și viaducte de pe Autostrada Sibiu - Făgăraș au prins formă. Cum a avansat șantierul deschis...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru 2.400.000 pensionari. „Banii, transferați”. Când intră pensia, marți, pe card?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...