Daniel David, apel la început de an școlar: Profesorii au datoria morală față de elevi, nemulțumirile nu pot bloca educația

Data publicării:
daniel david
Captură foto Guvernul României Facebook

Cu o zi înainte de începerea noului an școlar, ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj către elevi, părinți și profesori. Oficialul subliniază că „școala este în primul rând a copiilor” și îi cheamă pe dascăli să-și onoreze datoria morală față de elevi, în ciuda protestelor și nemulțumirilor din sistem.

Ministrul Educației, Daniel David, a adresat duminică un mesaj public odată cu debutul noului an școlar, care începe luni, 8 septembrie.

„Când am început anul școlar 2025 - 2026, mesajul meu a fost anunțat și pus sub îndemnul «Per Aspera Ad Astra», pentru a comunica faptul că înțeleg și dificultățile generate de măsurile fiscal-bugetare, dar și faptul că, dacă ne raportăm înțelept la ele, putem construi reformele reale, prea des amânate și/sau ascunse sub pseudoreforme, pentru bunăstarea tuturor”, a spus ministrul.

Daniel David a vorbit și despre efectele protestelor sindicale din educație, recunoscând că acestea au stârnit întrebări și îngrijorări.

„Așa cum am spus, ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase. Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și, așa cum îi știu, sunt convins că o vor onora.”

Citește și: Haos la început de an școlar. Festivități anulate, proteste și apeluri la boicot. Ce se întâmplă cu elevii

Oficialul a reiterat că înțelege nemulțumirile cadrelor didactice, dar a subliniat că acestea nu trebuie să blocheze sistemul de educație.

„Nemulțumirile față de măsurile fiscal-bugetare există, le știu, le văd și le înțeleg – am respectat și protestele inițiate de sindicate –, dar cred că acestea trebuie folosite nu pentru a ne bloca sistemul de educație, ci, așa cum am spus, pentru a construi măsuri/reforme care să ne dezvolte și să ne aducă tuturor un sistem de educație de calitate și bunăstare”, a afirmat ministrul Educației.

În încheiere, Daniel David a lansat un apel la unitate și colaborare.

„Așadar, să ne revedem cu toții la școală, iar în paralel vă invit (și am să invit formal reprezentanții tuturor actorilor din educație) să facem echipă pentru a construi pe dificultățile din prezent viitorul pe care îl dorim!”, a transmis acesta.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți monta camere video pe mașină? Când imaginile pot fi folosite ca probă și când riști probleme
Digi FM
Ambulanță atacată cu topoare și bâte după un zvon viral de pe TikTok. Șoferul a ajuns pe masa de operație
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Odiseea Centurii Metropolitane Cluj: 9 ani de întârzieri, două licitații eșuate, un contract reziliat și un...
Newsweek
Beneficiu la pensie pentru o categorie de pensionari. Consiliul legislativ a dat aviz favorabil
Digi FM
Lewis Hamilton și Kim Kardashian, fericiți și îndrăgostiți, în poze rare de cuplu. Pilotul F1 și-a vizitat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine