Exclusiv Daniel David spune că Guvernul nu s-ar fi atins de bursele de merit dacă erau bani: „Educația a fost prioritizată în ultimii ani”

Data actualizării: Data publicării:
Daniel David
Daniel David / Foto: Inquam Photos / George Călin

Daniel David, ministrul Educației, a declarat la emisiunea Studio Politic de la Digi24 că prin măsurile luate în privința burselor de merit a vrut să protejeze bursele sociale, iar această „redimensionare” a bugetului a intrat în pachetul unu de măsuri sub presiunea timpului, pentru că școala începe în septembrie.

Ministrul Educației a declarat, miercuri, că a pornit măsurile luate privind bursele de merit ale elevilor „de la faptul că nu sunt bani”, iar prin aceste măsuri a vrut să protejeze bursele sociale.

„Dacă am fi avut suficienți bani, nu ne-am fi atins de bursa de merit, deși au apărut fenomene ciudate în legătură cu bursa de merit față de 2023-2024, când unele unele burse de merit s-au dat cu note de 5-6, nu mai vorbesc chiar cu note de sub cinci. În 2024-2025 am pus pragul de 9,50 și, surprinzător, au crescut și mediile de 9,50, astfel încât lucrurile sunt foarte discutabile. Dar problema este asta. Noi am pornit de la faptul că nu sunt bani. Primele burse pe care vreau să le protejez sunt bursele sociale, pentru că bursele sociale susțin copiii să vină la școală. Școala, învățământul preuniversitar este obligatoriu, școala la acest nivel este obligatorie”, a spus acesta.

Acesta a subliniat că încearcă să găsească o soluție pentru ca toți elevii cu media 10 să ia bursă de merit, nu doar cei care se încadrează în procentul de 15% dintr-o clasă.

„Asta am încercat, recunosc, să protejez, în condițiile în care a trebuit să redimensionăm bugetul, iar cu ceilalți bani am încercat să mergem pe celelalte categorii, adică pentru olimpici am păstrat premiile, n-am putut păstra și bursele, că nu era buget. Bursele de merit au fost regândite, exact așa cum am spus, sper să le mai pot flexibiliza măcar. Adică dacă ai copii cu 10, să dai la toți care au 10, să nu fie numai 15% dar o să vedem hotărârea de Guvern. Dar încerc, acolo unde nota este 10, să dăm la toți, chiar dacă, repet, vor fi mai mult de 15% dintr-o clasă. Dar asta voi vedea joi, când vom discuta hotărârea în ședința de guvern”, a declarat acesta.

Daniel David a mai declarat că au fost păstrate „bursele tehnologice pentru învățământul dual, unde ai colaborarea între școală și o companie, și acolo trebuie și statul să-și facă datoria, alături de investițiile pe care care sunt făcute de acele companii”.

Ministrul Educației, care a spus ironic că a devenit „paratrăsnetul principal” în scandalul burselor de merit, a mai explicat că urgența a fost faptul că școala începe în luna septembrie.

„N-am intrat în pachetul unu că începeam în septembrie, nimeni nu se grăbea cu Educația. Dacă am fi început și noi în noiembrie, probabil că era în pachetul doi. Nimeni nu a avut ceva cu Educația, dimpotrivă, Educația a fost prioritizată în ultimii ani, iar în acest an nu s-ar fi atins de Educație dacă nu exista acest deficit financiar care pune la risc întreaga țară, nu doar sistemul nostru. Imaginați-vă că veneam în toamnă și spuneam că nu mai avem bani, le suspendăm șase luni, era mai bine ?”, a mai declarat Daniel David.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine