Ministerul Educaţiei pune în consultare publică metodologia şi calendarul evaluărilor pentru clasele primare şi gimnaziale din 2026

Data publicării:
Subiecte la matematică, Evaluarea Națională. Foto Getty Images
Subiecte la matematică, Evaluarea Națională. Foto Getty Images

Ministerul Educaţiei supune dezbaterii publice calendarul şi metodologia organizării evaluărilor naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Potrivit calendarului propus, evaluările încep în 12 mai, cu proba de Limbă şi comunicare susţinută de elevii de clasa a II-a, relatează News.ro.

„Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune în consultare publică proiectul de Ordin privind organizarea şi desfăşurarea evaluărilor naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru anul şcolar 2025–2026”, anunţă, miercuri, Ministerul Educaţiei.

Documentul include metodologia şi calendarul de desfăşurare a acestor evaluări, pe care oficialii Ministerului Educaţiei le consideră „esenţiale pentru a înţelege nivelul de pregătire al elevilor şi pentru a adapta procesul educaţional la nevoile lor reale”.

Potrivit calendarului propus, primii care vor susţine probele vor fi elevii de clasa a II-a, începând cu data de 12 mai 2026.

Urmează apoi elevii de clasa a IV-a, care vor susţine probele începând cu data de 19 mai 2026.

Ultimii vor fi elevii de clasa a VI-a, care vor susţine probele începând cu data de 26 mai 2026.

Metodologia prevede că durata alocată rezolvării testelor de evaluare este:

  • câte 45 de minute pentru fiecare test administrat la EN II;
  • câte 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV;
  • câte 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN VI.

Evaluarea Naţională se derulează în timpul orelor de curs.

Testele se evaluează în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate.

„Fiecare test de la EN II şi EN IV este evaluat de către două cadre didactice evaluatoare, dintre care unul este învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar de la clasă”, se arată în metodologie.

Pentru clasa a VI-a, testele care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Limbă şi comunicare” sunt evaluate de echipe formate din două cadre didactice, având specialitatea limba şi literatura română.

Testele elevilor de clasa a VI-a care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii” sunt evaluate de echipe formate din trei cadre didactice: unul cu specialitatea matematică, al doilea cu specialitatea fizică, al treilea cu specialitatea biologie.

Rezultatele individuale obţinute la EN-II-IV-VI nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai lucrat în străinătate și vii cu economiile în România? Ce dovezi îți poate cere ANAF pentru proveniența...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Profituri record la rafinării, motorină scumpă la pompă. „Consiliul Concurenței s-a comportat extrem de slab”
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”