Sari la conținut

Școala finlandeză, un model de succes

Finlanda are unul dintre cele mai bune sisteme şcolare din lume. Au ajuns la această performanţă prin revizuirea întregului lor sistem. Iată ce au făcut.

În trecut, şcolile finlandeze nu erau bune de nimic, aşa cum se întâmplă cu ale noastre acum. Când copiii din toată lumea erau testaţi, Finlanda şi SUA se aflau cam pe la acelaşi nivel, undeva pe ultimele locuri. Dar Finlandei nu i-a plăcut acest lucru, aşa că a venit cu idei noi şi imediat Finlanda a ajuns pe primul loc; studenţii lor erau cei mai buni. Cum au făcut acest lucru? Aceasta a fost întrebarea la care am dorit să primesc un răspuns, aşa că am mers direct la duşman, la ministrul Educaţiei. Înainte să zic ceva, ea mi-a dezvăluit secretul.

-Nu au teme.

-Staţi un pic.

-Aţi redus temele pe care le primesc de la şcoală?

-Da! Ar trebui să aibă mai mult timp să fie copii, să fie tineri, să se bucure de viaţă.

-Deci nu au teme? Dacă vor, pot să se caţere tot timpul în copaci.

„Da, pot face acest lucru cât timp vor. În timp ce se caţără în copaci, pot afla despre diferite feluri de insecte şi a doua zi pot veni la şcoală şi să ne spună ce au aflat”, spune Anna Hart, învăţătoare

-Câte ore pe zi merg copiii la şcoală?

-Luni, trei ore. Marţi, patru ore, 20 de ore pe săptămână.

-Adică trei-patru ore pe zi, inclusiv pauza de prânz. Cum reuşesc să înveţe ceva? Cum reuşesc să facă ceva?

„Creierul trebuie să se relaxeze din când în când. Dacă munceşti tot timpul, atunci încetezi să mai înveţi şi nu mai are rost să faci acest lucru pentru un timp”, afirmă Leena Liusvaara, director de şcoală .

Elevii din Finlanda au cele mai puţine ore de şcoală pe zi şi cel mai scurt an şcolar din toată Europa de Vest. Ei se descurcă mai bine mergând mai puţin la şcoală.

-Aici, totul este concentrat pe elev, astfel încât atunci când ne-am renovat locul de joacă au venit -arhitecţii şi au stat de vorba cu copiii.

-I-au ascultat?

-Da, sunt lucruri la locul de joacă pe care copiii le-au dorit neapărat.

-Am încercat să-i învăţam să fie persoane fericite, să-i respecte pe alţii şi pe ei înşişi.

-Vă preocupă fericirea lor?

-Ce predai?

-Matematică.

-Aşadar, profesorul de matematică spune că vrea pentru elevii lui să fie fericiţi, să aibă o viaţă fericită?

-Da!

-Şi sunteţi profesor de matematică!

-Când au timp să se joace, să socializeze cu prietenii, să se dezvolte ca fiinţe umane, îşi trăiesc mult mai intens viaţa decât la şcoala. Vreau ca elevii să se joace!

-Vreţi să se joace?

-Vreau să se joace!

Etichete: video , educatie , finlanda , scoala finlandeza , michael moore , sistem scolar

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale