Viața de student, aproape un lux. Taxele de admitere și școlarizare au fost majorate, dar bursele au rămas la fel

Data publicării:
Cazare camin Cluj-Mediafax Foto-Dan Horia Tautan 1

Taxele perceptute de unele universităţi pentru admiterea la facultate a fost mai mari chiar și cu 50 la sută, în acest an, faţă de 2013.

„Vorbim de taxe tot mai mari pentru serviciile administrative pe care le oferă universitățile, taxe de înscriere, de exemplu, care pot ajunge până la 350 de lei. Unele universități iau inclusiv taxă de confirmare care poate să ajungă pînă la 250 de lei”, a spus Cristian Popescu, președintele ANSOR.

Mai mulţi bani plătesc şi studenţii care nu au prins un loc finanţat de stat. La Drept, spre exemplu, taxa este 3.400 de lei, cu 200 mai mare faţă de anul trecut.

Un student şi familia lui trebuie să ia în calcul şi cheltuielile pentru cazare, masă și, nu în ultimul rând, pentru cărți.

Acolo unde taxele nu le usucă buzunarele, studenţii locuiesc în condiţii care lasă de dorit. Într-unul din campusurile din București, toaletele și dușurile par dintr-o altă epocă.

„Da, nu funcționeză toate și jos e cam mizerie”, spune un student.

Mulți tineri se bazează pe ajutorul părinților.

„Veșnicul pachet, veșnicul drum la gară, veșnicile sacoșe de rafie”, spune un alt student.

Cele mai scumpe taxe de cămin din ţară sunt la universităţile: Lucian Blaga din Sibiu, Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Medicina din Iaşi. În Capitală, un student plăteşte, în medie, 120 de lei pentru un loc în cămin.

Universitatea "Lucian Blaga" - Sibiu - 540 de lei/lună

Universitatea "Al. I. Cuza" - Iaşi - 500 de lei/lună

Universitatea de Medicină "G. T. Popa" - Iaşi - 450 de lei/lună

Universitatea Bucureşti - 120 de lei/lună

Dacă taxele au fost majorate an de an, bursele studenţeşti sunt neschimbate din 2009. O bursa socială este 230 de lei, iar una de merit între 300 şi 400 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...