Doi bărbaţi din Covasna au ajuns la spital cu arsuri după ce au aruncat benzină într-o sobă în care era jar

Data publicării:
ambulanta 112
Foto: Shutterstock

Doi bărbaţi din localitatea Bicfalău, judeţul Covasna, au fost răniţi, joi, după ce au aruncat cu benzină într-o sobă în care era jar. Ei au suferit arsuri pe faţă şi pe braţe și au ajuns la spital.

Potrivit ISU Covasna, iniţial a fost anunţată o explozie de butelie, urmată de incendiu, într-un imobil din localitatea Bicfalău. Acolo au fost trimise forţe şi mijloace din cadrul ISU Covasna, respectiv trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie pentru salvare de la înălţime, o ambulanţă SMURD şi autospeciala pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM), precum şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, dintre care unul cu medic din Braşov şi unul din Sfântu Gheorghe, potrivit News.ro.

La momentul sosirii echipajelor, au fost găsite două victime - doi bărbaţi în vârstă de aproximativ 52 de ani şi 20 de ani - conştiente, care aveau arsuri de gradul I şi II la nivelul membrelor superioare şi al feţei.

„În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, cauza probabilă a producerii evenimentului a fost stabilită ca fiind o deflagraţie survenită în urma aruncării cu material combustibil (benzină) într-o sobă în care se afla jar. Menţionăm că apelurile iniţiale la numărul unic de urgenţă 112 au semnalat o explozie la o butelie de gaz, însă ulterior, în urma intervenţiei şi analizelor efectuate de echipajele specializate, s-a constatat că evenimentul a avut o altă cauză”, a precizat ISU Covasna.

Unul dintre răniţi are arsuri la nivelul feţei şi al membrelor, pe aproximativ 40% din suprafaţa corporală, iar cealaltă victimă are arsuri la nivelul membrelor superioare, pe aproximativ 20% din suprafaţa corporală. Victimele au fost preluate de echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi transportate la UPU Braşov pentru investigaţii şi tratament de specialitate.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Prințesa Lilibet a moștenit părul roșcat al tatălui ei, prințul Harry. Meghan Markle a surprins un moment...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ricky Martin, după apariția de la Super Bowl: „Un tsunami de emoții!”. Fanii, după imaginile cu el și Bad...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Un român a furat 1.000 de euro pe zi din localul unde lucra din 2018. Ce sumă a strâns și ce făcea cu banii
Newsweek
Ministrul muncii anunță 2.300.000.000 lei sprijin pentru pensii. Cum se împart acești bani la pensionari?
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Un film cu Margot Robbie, clasificat R, a debutat cu încasări de aproape 35 de milioane de dolari la box...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online