G. Voican Voiculescu, despre dosarul Revoluției: E puțin târziu, cei în viaţă pot să nu-şi mai amintească

Data publicării:
Gelu Voican Voiculescu crop

Urmează să mai fiu chemat pentru declaraţii. Deocamdată a fost o discuţie preliminară şi exploratorie. Nu m-au întrebat nimic. Am vorbit eu. […] Am avut doar o discuţie absolut generală”, a spus Gelu Voican Voiculescu la ieşirea de la Parchetul General.

Întrebat fiind dacă vor fi urmărite penal anumite persoane, acesta a răspuns: „Totul este posibil, dar e puţin târziu în raport cu 25 de ani pentru că foarte multe persoane nu mai sunt, iar cei în viaţă pot foarte bine să nu-şi mai amintească”.

Fostul viceprim-ministru în Guvernul provizoriu condus de Petre Român a mai afirmat că procesele din dosarul Revoluţiei au o tentă politică şi se actualizează numai în anumite momente.

Procurorii vor să afle cum s-au derulat evenimentele de la finalul lunii decembrie 1989 în Capitală.

Aceştia au redeschis această anchetă de la finalul anului trecut şi au audiat mai multe persoane în calitate de martor pentru că nu s-a luat decizia începerii urmăririi penale în acest caz.

Dosarul a fost închis și redeschis de mai multe ori în ultimii 24 de ani, fiind plimbat între secția militară și secția civilă a Parchetului ca urmare a schimbărilor legislative.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment