„Imparţial”. Attila Korodi: „România merită o constituţie elaborată de la zero”

Data publicării:
2401 20dezbatereimpartial 201-45667

Alegeri comasate, Constituţia României, taxa de mediu, Roşia Montană şi gazele de şist, despre toate acestea au discutat de Ziua Marii Uniriinvitaţii lui Luca Niculescu.Au venit şi au comentatsubiectele zilei în studioul emisiunii „Imparţial”: fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, fostul ministru al Mediului şi deputat UDMR Attila Korodi, sociologul Marius Pieleanu şi consilierul premierului, Remus Cernea.

Războiul orgoliilor între preşedinte şi premier

După propunerea de devansare cu şase luni a alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu spune că demisionează doar odată cu cei 588 de parlamentari. Premierul Victor Ponta vine cu altă sugestie: să demisioneze parlamentarii PDL care au ieşit pe locul al doilea la alegeri, la redistribuire, ca să avem un parlament mai mic, cu 101 deputaţi şi senatori mai puţini. Aceasta în condiţiile în care doar doi dintre cei 103 democrat-liberali au intrat în legislativ de pe primul loc.

Sociologul Marius Pieleanu consideră că, în vederea comasării alegerilor, o consultare reală cu opoziţia, „câtă mai este, trebuie făcută”. În actuala configuraţie, „puterea ar putea să facă ce vrea ea. Eu sper să nu facă asta şi să discute cu opoziţia, chiar dacă e prea mică din punctul meu de vedere, şi încă neadunată”, apreciază invitatul.

Teodor Baconschi despre comasarea alegerilor: „O diversiune”

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi reclamă „o diversiune” în subiectul comasării alegerilor, un alt mod de a abate atenţia de la subiectele importante. „E o diversiune. Abia am încheiat un ciclu electoral şi un an politic marcat de instabilitate. Ar trebui să fie cu totul altele priorităţile, nu scenarii de alegeri”, crede Baconschi.

Dacă se proclamă virtuţile stabilităţii, atunci stabilitate să fie, dar toate la timpul lor. Nu văd de ce alegerile pentru Parlamentul European ar trebui eclipsate de prezidenţiale, care sunt cele mai intens trăite de electorat”, apreciază fostul ministru.

Attila Korodi: „România merită o constituţie elaborată de la zero”

Fost ministru al Mediului şi deputat al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Attila Korodi, împărtăşeşte opinia fostului coleg de cabinet. „Nici eu nu cred că este bine”, spune el, atrăgând atenţia asupra necesităţii modificării Constituţiei. „Comasarea nu cred că este binevenită. Cât despre viitorul scrutin pentru alegerile parlamentare, probabil că el va depinde şi de dezbaterile constituţionale.

România trebuie să aibă o nouă constituţie. Eu cred că deja ne împotmolim de atâtea ori în dezbateri constituţionale, încât România merită o constituţie elaborată de la zero”, arată Attila Korodi.

Remus Cernea: „Dezbaterea asupra constituţiei trebuie să dureze”

Consilierul primului-ministru, Remus Cernea, declară la rândul său că prima lege a ţării cuprinde neclarităţi, iar o dezbatere pe marginea unei noi variante trebuie să dureze. Argumentul său: „Democraţiile consolidate au constituţii care rezistă decenii, secole. Avem nevoie de o constituţie vizionară şi suficient de proiectivă astfel încât să nu fie nevoie să o modificăm mereu în viitor”, afirmă Remus Cernea.

Cât priveşte comasarea, „nu ar fi rău să renunţăm la încă o perioadă de campanie electorală”, mai spune consilierul premierului Victor Ponta.

Puterile prezidenţiale până la o nouă constituţie

În contextul modificării legii fundamentale şi prerogativelor prezidenţiale pe care le-ar cuprinde în viitor, sociologul Marius Pieleanu atrage atenţia că România „nu este pregătită să aibă un preşedinte decorativ”. Attila Korodi, în schimb, crede că Parlamentul are nevoie de puteri sporite: „Un preşedinte cu puteri întărite va crea distorsiuni. Cred că Parlamentul trebuie să dobândească mai multă putere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...