Video Oana Țoiu, mesaj pentru Rusia: „Drona le aparține, responsabilitatea le aparține”

Data actualizării: Data publicării:
WhatsApp Image 2026-07-06 at 10.33.12 PM
Oana Țoiu. Foto: Ministerul Afacerilor Externe

România transmite că, în cazul dronelor doborâte în spaţiul aerian naţional, responsabilitatea aparţine Rusiei, iar ţara noastră „nu acceptă” asemenea acțiuni, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu.

„Mesajul pe care ar trebui să-l transmitem Rusiei este cel pe care l-am transmis pe parcursul zilei de ieri: drona le aparţine, responsabilitatea le aparţine, România nu acceptă asta”, a arătat ministrul de Externe, citat de Agerpres.

Oana Ţoiu a afirmat că România a avut o poziţie „clară, fermă”, în care atribuirea responsabilităţii s-a întâmplat inclusiv prin convocarea ambasadorului Rusiei la Ministerul Afacerilor Externe, unde i-au fost arătate fragmente din dronă (una dintre cele trei doborâte recent în spaţiul aerian naţional - n.r.), precum şi rezultatul anchetei care certifică că acea dronă este una rusească.

„Din acest motiv, demersul nostru diplomatic este cât se poate de justificat. La ce ne aşteptăm pentru viitor din perspectivă diplomatică, aşa cum v-am spus şi în momentul în care noi am decis să închidem Consulatul General al Federaţiei Ruse la Constanţa, este că ne aşteptăm la măsuri diplomatice în oglindă. Vă reamintesc de asemenea şi reacţiile publice de la nivelul NATO, care a reconfirmat sprijinul 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7 şi faptul că România este un stat care nu-şi negociază graniţele şi nu permite intrarea ilegală în spaţiul nostru aerian. Este atât poziţia României, cât şi poziţia comună NATO”, a punctat ministrul interimar de Externe.

Șefa diplomației de la București a amintit că România, pe parcursul ultimului an şi ultimelor luni, a cerut şi continuă să ceară întărirea capacităţilor de descurajare şi de apărare, atât în ceea ce priveşte sistemul antiaerian, cât şi din perspectiva securităţii maritime, atât în ceea ce înseamnă colaborare la nivel civil, cât şi la nivel militar.

„La Summitul NATO de la Ankara, ministrul Apărării din România, împreună cu ministrul Apărării din Turcia şi cel din Bulgaria, au semnat împreună pentru intensificarea formatului de colaborare militar NATO la Marea Neagră, care până acum a avut drept scop procesul de deminare şi va continua să aibă drept scop procesul de deminare, alături de protejarea infrastructurii critice. Pentru România, acest lucru este foarte important din perspectiva infrastructurii energetice, dar este şi un obiectiv de apărare, de securitate la Marea Neagră legat de planurile de viitor”, a mai afirmat Ţoiu.

Ministrul interimar a remarcat şi solidaritatea aliată în contextul atacurilor cu drone şi a dat ca exemplu Italia.

„Ulterior incidentului cu dronă de la Galaţi, au venit în România cu patru avioane Eurofighter Typhoon şi cu un contingent de 180 de militari, militari şi personal adiacent. În acest moment, vorbim de o dronă care a fost doborâtă de un pilot român, pilotând un F-16. Ştim că în procesul de urmărire a dronei, de apărare a spaţiului aerian, s-au ridicat inclusiv avioanele Eurofighter”, a explicat Ţoiu. 

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cine moștenește datoriile unei persoane decedate și în ce condiții pot fi obligați moștenitorii să le...
Digi FM
Cornel Dinu, în pragul disperării la 78 de ani. Ce pensie are, de fapt, legenda lui Dinamo și câți bani îi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se întâmplă, de fapt, între artist și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, moment emoționant alături de fiul său diagnosticat cu o boală neurologică rară: "Sunt mândru...
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de...
Newsweek
Cum a motivat CCR că plafonarea pensiilor militare respectă Constituția? De ce pensia nu crește cu soldele?
Digi FM
Alegeri SUA. Ce sunt "midterms" și de ce sunt atât de importante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90...
Digi Animal World
Trei pui de veveriță, prinși într-un nod imposibil! Veterinarii au intervenit de urgență pentru a le salva...
Film Now
Nicolas Cage, evacuat din vila de 10,5 milioane de dolari. A ajuns să locuiască în hoteluri
UTV
Cum arată casa lui Florin Dumitrescu decorată de Crăciun. Surpriza pregătită pentru soția lui, Cristina...