Operațiune dificilă în Tulcea: Un cățel a fost salvat de pompieri după ce a rămas blocat timp de 3 zile într-o groapă adâncă

Data publicării:
caine salvat de pompieri
Intervenţia pompierilor a durat aproape trei ore şi a fost dificilă. FOTO: Ziua de Constanța

Pompierii tulceni au salvat, luni, un căţel care a căzut în urmă cu trei zile într-o groapă adâncă de aproximativ 30 de metri în satul Mineri, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, potrivit Agerpres.

Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a venit din partea unor tulceni care au auzit lătratul patrupedului, iar la locul indicat s-au deplasat două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Tulcea, formate din şapte subofiţeri, dintre care şi doi alpinişti, cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de stingere şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„După efectuarea misiunii de recunoaştere, echipajele au constatat că pentru misiunea de salvare nu se poate folosi un dispozitiv special pentru coborârea salvatorilor în rapel, fiind necesar ca pompierii să se asigure de autoscară, cu echipamente specifice utilizate în astfel de misiuni. La coborârea salvatorului, căţelul a lătrat bucuros, ştiind că urmează să fie eliberat, acesta fiind şi un semn bun pentru pompieri deoarece le-a confirmat faptul că se află încă în viaţă”, transmite ISU Delta.

Intervenţia pompierilor a durat aproape trei ore şi a fost dificilă, ţinând cont de adâncimea gropii, de faptul că în interiorul acesteia era o altă groapă, mai mică, unde se afla poziţionat câinele, iar în orice moment aceasta se putea surpa, punând în pericol viaţa salvatorului, potrivit sursei amintite.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”