T. Corlăţean: Declaraţia lui Brok privind amprentarea românilor e profund neinspirată şi inacceptabilă

Data publicării:
titus corlatean mfax-1

 

"Acea parte a declaraţiei care făcea referire la necesitatea amprentării cetăţenilor români şi bulgari reprezintă o declaraţie profund nefericită, pentru că ea nu doar că introduce un element de discriminare în tratamentul cetăţenilor europeni, dar contravine unor principii sau unor valori fundamentale ale UE. Mă refer doar la acea parte a intervenţiei domnului Brok", a precizat şeful diplomaţiei, răspunzând unei întrebări la conferinţa de lansare a Preşedinţiei elene a UE.

Ministrul român a lansat "un apel la politicienii europeni, indiferent de familia politică, înaintea unui exerciţiu electoral european extrem de important", care trebuie privit "cu extrem de mare atenţie şi responsabilitate în raport cu ascensiunea unor curente populiste, xenofobe în Europa, antieuropene".

"Cred că este necesar un apel la responsabilitate şi la reţinere în retorica publică a politicienilor europeni, cu atât mai mult cu cât Elmar Brok este un politician cu experienţă, care are un rol important în instituţiile europene, în PE, în speţă", a mai spus Corlăţean.

Acesta a subliniat că a fost coleg cu Elmar Brok în Parlamentul European şi cunoaşte "contribuţia pozitivă la procesele europene". 

"Dar acea parte a declaraţiei o consider profund neinspirată şi inacceptabilă şi ea depăşeşte dezbaterea pe familiile politice – PPE, socialişti, liberali - ea ţine de valori fundamentale europene pentru care toţi - la dreapta sau la stânga europeană, cei care au o responsabilitate şi sunt proeuropeni - trebuie să rămână în continuare extrem de angajaţi", a declarat Titus Corlăţean.

Ambasadorul Greciei la Bucureşti, Grigorios Vassiloconstandakis, nu a dorit să comenteze declaraţiile europarlamentarului PPE.

"Noi suntem fericiţi, ca deţinători ai Preşedinţiei, să vedem că au fost ridicate toate restricţiile, potrivit tratatelor Uniunii Europene. Vreau să subliniez că acesta este un pilon fundamental, este vorba de idealurile europene cuprinse chiar în tratatele iniţiale, de la începutul creării UE", a punctat Vassiloconstandakis.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok (CDU), a declarat, recent, că imigranţii care vin în Germania doar pentru ajutoare ar trebui trimişi rapid în ţările de origine.

"Imiganţii care vin în Germania doar pentru Hartz IV (ajutor de şomaj), alocaţia pentru copii şi asigurarea de sănătate trebuie trimişi rapid înapoi în ţările lor de origine. Pentru a preveni intrările multiple, ar trebui să ne gândim la luarea de amprente", a spus Brok, citat de ziarul Bild.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noua regină a muzicii pop știe și marketing. Zara Larsson și-a promovat colecția de costume de baie purtând-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Sunt în stare de șoc și plâng tot timpul". Minnie Driver a trecut printr-un accident teribil în Franța...
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era...
Newsweek
Românii plătesc cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Morgan Freeman nu se ascunde când vine vorba de bani: „Dacă plătesc suficient”, un scenariu slab nu mai...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine