Târgul Bucureștilor, la prima ediție

Data publicării:
targ

Tradiţii în inima Capitalei. Obiecte din ceramică, sculpturi, ţesături şi mâncare - pot fi găsite la Târgul Bucureştilor din Piaţa Constituţiei. Cei care nu au reuşit să ajungă încă la eveniment o pot face şi mâine.

Târgul a adunat meşteşugari şi producători din toate colţurile ţării. Cei mai mulţi deţin mici afaceri de familie.

„Aveţi aici în faţă toată munca noastră de o vară, fel de fel de dulceţuri. afine, mure, coacăze, zmeură. Câteva produse ne poartă numele fiind atestate ca produs tradiţional, de exemplu siropul de soc, de brad, dulceţuri de afine, mure şi zmeură”, spune Horia Fenechiu din Covasna.

Cei care au venit la târg au avut ocazia să deguste must făcut chiar sub ochii lor.

Şi ceramica tradiţională a fost prezentă la Târgul Bucureştilor

„Vând ceramică de la Horezu. Farfurii, cești de cafea, de țuică, de vin, ulcioare, vaze”, spune Mischiu Constantin.

La eveniment a participat şi primarul Capitalei. Gabriela Firea a purtat o ie şi a primit în dar o traistă.

„Se vinde mâncare specifică din zona dobrogei, Moldovei, Olteniei, Maramureș. E păcat să nu repetăm evenimentul pentru că se dovedește de succes și avem nevoie de tradiție, de autentic”, a spus primarul general al Capitalei.

Târgul Bucureştilor este organizat de Primăria Capitalei şi continuă şi duminică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro