Explicaţiile lui Raed Arafat privind înmormântarea cu mii de oameni a lui Pimen: Trebuia să se facă altfel decât la un om simplu

Data publicării:
Credincioșii au sărutat sicriul în care se afla arhiepiscopul Pimen, decedat din cauza infecției cu coronavirus
Credincioșii au sărutat sicriul în care se afla arhiepiscopul Pimen, decedat din cauza infecției cu coronavirus Foto: captură video

Statul român arată un tratament preferenţial pentru unii bolnavi de coronavirus, chiar şi după moartea acestora. Dacă mii de familii din România au trebuit să îşi înmormânteze rudele în cadrul unor ceremonii mici, limitate numeric, BOR a reuşit să obţină de la DSU şi INSP o aprobare ca a permis înmormântarea Arhiepiscopului Pimen cu mii de persoane, scrie Recorder.ro.

Funeraliile Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor au avut loc timp de două zile, timp în care credincioşii au renunţat la orice fel de precauţie şi au sărutat sicriul în care se afla trupul ierarhului. Medicii spun că această derogare este inacceptabilă, mai ales în condiţiile în care ea vine de la cei care dirijează lupta cu epidemia.

Pentru o ceremonie cum a fost cea organizată pentru Pimen, nemaiîntâlnită pentru un deces cauzat de coronavirus, au fost implicate forțe de ordine și echipaje ale serviciului de ambulanță de la nivelul județului Suceava. Totul „s-a făcut perfect legal, cu toate aprobările”, a confirmat Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Raed Arafat a asigurat, totuşi, că „oamenii obişnuiţi” nu vor primi derogări

„Este solicitarea personală a Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. E foarte greu să refuzi când e vorba de așa ceva… Dar s-a acceptat ceva minimal, care să respecte toate regulile. Noi am acceptat în ideea că, fiind o personalitate bisericească, n-ai cum să nu accepți. Însă acceptul nostru a fost fără vreo excepție la partea de sănătate publică. Ce am dat a fost cu respectarea distanțării sociale, cu purtarea măștii. Dacă s-au încălcat regulile la fața locului, asta nu mai ține de noi. S-a dat un document pe baza unei analize făcute de INSP. Noi nu dăm de capul nostru”, a declarat Raed Arafat. 

Raed Arafat a asigurat, însă, că pentru restul lumii, legea rămâne la fel. „La un om obișnuit, înmormântarea are modul ei în care se desfășoară. Acolo a fost o excepție având în vedere situația. Dar a fost o excepție limitată, dacă vreți, că nu s-a făcut excepție de la problema sănătății publice. A fost vorba de o slujbă care trebuie să se facă altfel decât la un om simplu. E ceva ce ține de religie, e altfel de slujbă care se face!”, a completat secretarul de stat.

INSP nu îşi asumă derogarea

Simona Pârvu, directorul INSP, a sugerat însă că rolul instituției pe care o conduce a fost mai degrabă unul formal. „Noi am primit o adresă prin care ni se prezenta modalitatea în care vor avea loc funeraliile, adresă la care răspunsul nostru a fost că ceremoniile pot avea loc cu respectarea prevederilor din ordinul 1070/2020 (n.r. – ordinul se referă la cum trebuie să se desfășoare slujbele religioase, nu înhumările persoanelor diagnosticate cu COVID-19). Desigur, orice derogare de la acest ordin se poate face fie de către CNCCI, prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă sau printr-un alt act normativ. Derogarea de la un ordin nu intră în atribuţiile INSP”, a pasat aceasta responsabilitatea înapoi la instituția condusă de Raed Arafat.

Nu toți reprezentanții INSP au fost încântați de ideea unei ceremonii extinse la Suceava. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică spune: „Noi muncim de proști, ca alții să facă ce cred! Dar și dacă nu se obținea derogarea aceasta, credeți că i-ar fi păsat cuiva? Care ar fi fost organul de control care ar fi oprit această înmormântare? De ce s-a obținut acum derogare? Că n-a mai murit niciul din ăsta mare, așa!”. 

Medicii spun că astfel de derogări sunt aberante

Medicii care de aproape trei luni se află în prima linie a luptei cu virusul consideră că în astfel de situații nu e loc de derogări.

„E aberant dacă s-a dat derogare”, crede Andreea Moldovan, medic epidemiolog la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov. „Noi avem o procedură clară legată de managementul persoanelor decedate de COVID. Există un risc epidemiologic în ceea ce îi privește și pe pacienții decedați: trebuie puși în doi saci mortuari închiși, după care nu se mai merge pe nicăieri, ci direct la cimitir, cu sicriu închis. Sunt niște reguli stricte și sunt uimită că nu se respectă”.

Anatol Burlacioc, medic la Spitalul Județean Suceava, încearcă să înțeleagă și perspectiva celor care au văzut în Arhiepiscopul Pimen un simbol al Bucovinei: „Dacă mă-ntrebaţi ca medic, vă spun că nu e bine. Dacă mă-ntrebaţi ca om, vă spun altceva. Dar, din punct de vedere medical, epidemiologic, atâta timp cât cerem populaţiei, indiferent de persoană, să respecte o serie de reguli, cred că n-ar trebui admisă nicio derogare. Indiferent de importanţa unui moment sau a altuia. Sigur, nu putem să le restrângem oamenilor dreptul de a-şi manifesta credinţa, dar astfel de ceremonii cu 1.000 de persoane pot reprezenta un risc din punct de vedere epidemiologic“.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...