George Simion cere protecţia SPP după ce niște bannere AUR de lângă sediului partidului au fost vandalizate: Poliția nu își face treaba

Data actualizării: Data publicării:
george simion sustine un discurs
George Simion. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele AUR, George Simion, solicită intervenţia Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP) pentru asigurarea protecţiei personale, a familiei sale şi a colegilor din conducerea partidului.

„Instituţiile de forţă din Bucureşti discriminează opoziţia politică din România. Cer oficial protecţie pentru mine, familia mea şi colegii din conducerea partidului AUR”, afirmă George Simion, potrivit unui comunicat al AUR transmis, vineri.

Acesta explică faptul că, în data de 30 octombrie, „faţada sediului central al partidului a fost distrusă de indivizi care s-au semnat ca fiind parte din gruparea Antifa, organizaţie aflată în proces de a fi scoasă în afara legii în Statele Unite, fiind etichetată de către administraţia Trump ca fiind 'teroristă'”.

„Până în acest moment, poliţia nu a identificat făptaşii, deşi există imagini video detaliate cu întreaga operaţiune de vandalizare”, a adăugat liderul AUR.

Citește și

Reacția lui Alexandru Muraru la cererea lui Simion de a primi protecție SPP: „O cacialma. Un huligan care pozează în victimă”

Amenințări cu moartea

Simion reaminteşte că a sesizat autorităţile şi în alte cazuri fără rezultat: „Pe 15 septembrie am depus, conform legii, plângere pentru ameninţările cu moartea primite după asasinarea activistului conservator american Charlie Kirk. Au fost peste 90 de ameninţări: la multe dintre ele se cunosc persoanele, cu nume şi prenume reale. Nicio audiere nu a avut loc până în prezent; dacă facem o comparaţie cu alte cazuri din spaţiul public care vizează reprezentanţi de nivel înalt, se poate observa foarte uşor un dublu standard”.

„Poliţia nu îşi face datoria, serviciile secrete - interpelate de colegii mei - şi-au declinat competenţa; sunt preocupate probabil cu fabricarea de dosare politice împotriva celor care, conform spuselor lui Nicuşor Dan, stau prea bine în sondaje şi trebuie să ocupe un loc mult mai mic în încrederea populaţiei faţă de cel pe care îl ocupă azi'”, mai afirmă preşedintele AUR.

În final, Simion arată că a cerut oficial protecţia statului român: „Având în vedere toate aceste aspecte, precum şi plasarea mea pe lista neagră a Batalionului Getica, compus din mercenari români care luptă în Ucraina, în calitate de preşedinte al unui partid politic parlamentar şi având în vedere prevederile legale, solicit Serviciului pentru Pază şi Protecţie asigurarea protecţiei pentru viaţa mea, a familiei mele şi a colegilor din conducerea partidului AUR.”

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum să încălzești locuința mai rapid: trucul cu un obiect obișnuit care îmbunătățește eficiența caloriferelor
Digi FM
Andreea Raicu, reacția privind investigația despre Cristian Andrei: „E o imagine sinistră. Nu e doar...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Tara Reid s-a despărțit de iubit după șase ani de relație. Apropiat: „N-am mai văzut-o atât de fericită de...
Adevarul
Cum distruge războiul lui Putin delfinii din Marea Neagră
Newsweek
Pensionar cu grupe obligă Casa de Pensii să îi crească cu 50% punctajele la pensie. Câți ani și unde a muncit
Digi FM
Kim Kardashian, imagini de la o petrecere în pijama, alături de Britney Spears. Fanii au reacționat vehement...
Digi World
Înaintarea în vârstă reduce riscul de cancer? Noi cercetări răstoarnă teoriile actuale
Digi Animal World
Momentul când un șarpe se strecoară în mașină unui bărbat care aștepta la un drive-thru în Florida. Imaginile...
Film Now
Jennifer Lawrence, după ce Amy Adams a spus că regizorul American Hustle a făcut-o să plângă la filmări...
UTV
O melodie creată cu inteligență artificială a ajuns pe primul loc în topurile din SUA