Îmbunătățirea educației financiare, o componentă cheie în procesul aderării României la OCDE

Data publicării:
isf educatie financiara ocde Articol susținut de ISF

România face pași spre aderarea la OCDE. Oficialii români sunt încrezători că țara noastră va deveni membru deplin în 2026. Asta ar aduce României, în primul rând, un sector financiar mai bine reglementat și o încredere crescută pentru investitori. Până atunci, însă, avem de obținut toate cele 26 de avize favorabile din partea comisiilor de specialitate.

Primul punct: îmbunătățirea educației financiare, o componentă cheie în proces. Mai ales că acum suntem pe ultimele poziții în clasamentul european la acest capitol:  locul 35 din 39 de state măsurate.

În acest sens, se fac pași pentru a nu mai fi vulnerabili - un nou program de formare profesională pentru angajați a fost organizat de Institutul de Studii Financiare. Atât cei din piețele financiare bancare, cât și din cele nebancare beneficiază de cursuri de specialitate pentru a se specializa și avansa în carieră. Sunt programe privind combaterea spălării banilor, managementul de risc și vânzări.

Ele reprezintă o piatră de temelie în educația financiară și totodată în dezideratul României de aderare la OCDE.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
În ce insule din Grecia a fost observat peștele-iepure. Harta zonelor monitorizate de autorități
Digi FM
Scandal la Evaluarea Națională 2026. Profesorii acuză că au fost ținuți până la opt ore în școli din cauza...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"M-a înjurat în nemțește crezând că nu mă prind". Ce a pățit Andreea Bănică pe Aeroportul Otopeni înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Angelina Jolie, dezvăluiri rare despre ultimii ani: „Într-un fel, viața m-a frânt puțin!” Cum a schimbat-o...
Adevarul
Premierul maghiar Péter Magyar lansează „Operațiunea Purgatoriu” pentru eliminarea „mafiei lui Viktor Orbán“
Newsweek
Pensionar cu 7 ani la grupa a II-a, pensie de doar 1.700 lei. Câți ani a muncit în total? Cum a pierdut bani?
Digi FM
„A fost ciudat să am Hollywoodul în salonul de spital”. Angelina Jolie, față în față cu una dintre cele mai...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce șoferii nu au rău de mașină. Organismul folosește simultan informații din mai multe surse
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Tom Hanks rupe tăcerea la 26 de ani de la „Naufragiatul”. Scena pe care refuză să o privească și astăzi: „Mă...
UTV
Cabral a vorbit despre viața după divorțul de Andreea Ibacka. „Stau cu copiii și merg să pun muzică la câteva...