ANAF a descoperit o fraudă uriașă cu deșeuri metalice la o companie din Timiș. La cât se ridică prejudiciul

Data publicării:
Sigla ANAF pe una dintre agențiile instituției din București, văzută pe
Sigla ANAF Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Inspectorii antifraudă au identificat o companie din județul Timiș care a colectat și comercializat ilegal aproximativ 420.000 kg de aliaje metalice, fără a putea justifica proveniența acestora, informează News.ro. Prejudiciul estimat este de 21 de milioane de lei, iar autoritățile suspectează vânzări ilegale pe teritoriul național, ancheta fiind în desfășurare.

Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF), din cadrul ANAF, au finalizat în luna februarie verificările la o companie din judeţul Timiş, care colecta şi comercializa metale neferoase.

„Ca urmare a controlului antifraudă desfăşurat, s-a constatat că societatea a colectat şi comercializat aproximativ 420.000 kg de aliaje - staniu şi aliaje de staniu (cositor), fără a face dovada trasabilităţii achiziţiei acestora, neprezentând documente de provenienţă şi neînregistrându-le în evidenţele contabile. Totodată s-a conturat suspiciunea că mărfurile au fost vândute pe teritoriul naţional, contravaloarea acestora fiind încasată în numerar, fără înregistrarea corectă a impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat”, a transmis ANAF.

Astfel, inspectorii antifraudă au calculat un prejudiciu de 21 milioane lei.

Pentru continuarea cercetărilor au fost sesizate organele de urmărire penală, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

ANAF precizează că activităţile privind colectarea şi comercializarea deşeurilor metalice reprezintă o activitate cu risc fiscal, având în vedere raportul disproporţionat dintre sumele tranzacţionate şi impozitele şi taxele înregistrate şi declarate de către societăţile din domeniu, şi achiziţia acestor produse de la persoane fizice pe baza borderourilor de achizitie, în cele mai multe cazuri determinând suspiciuni de nedeclarare a întregii sume impozabile.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...