Fiica lui Mircea Cosma și fostul deputat Florin Anghel, trimiși în judecată

Data publicării:
sigla dna ploiesti

De asemenea, fostul deputat PDL, președinte al CJ Prahova la data faptei, este acuzat de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Prejudiciul stabilit de procurori în dosarul „Ciuperceasca'' este de 17.603.853,34 lei, reprezentând diferența între valoarea de preluare a bunurilor vândute și prețul vânzării.

Tot în dosarul „Ciuperceasca” a fost deferit justiției și consilierul județean Dănuț Cornea, care la data faptei era președinte al Consiliului de Administrație al SC Plopeni Industrial Parc SA împuternicit cu atribuții de director general. Cornea este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Procurorii anticorupție arată, în rechizitoriu, că la data comiterii faptelor, „Cazarma 1375 Ciuperceasca'', situată în județul Prahova, era parte a SC Plopeni Industrial Parc SA, companie cu capital integral de stat având ca unic acționar CJ Prahova.

Cazarma avea, în anul 2007, o suprafață totală de 402.412 mp, din care 388.245,47 mp teren fără construcții — pădure și 14.166,53 mp teren cu construcții, potrivit sursei citate.

Procurorii arată că, în anul 2008, Dănuț Cornea și-a încălcat atribuțiile care îi reveneau în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al parcului industrial, în sensul că a semnat nouă contracte de vânzare-cumpărare prin care a înstrăinat loturi din "Ciuperceasca'', fără ca bunurile vândute să fi fost evaluate, fără desfășurarea unei licitații publice, fără a fi împuternicit de Adunarea Generală a Acționarilor mandatată special de Consiliul Județean și fără viza de control financiar preventiv propriu, sustrăgând operațiunea economică de la controlul de legalitate și regularitate și în baza unei procuri emise cu depășirea competențelor și cu încălcarea dispozițiilor legale.

Pentru aceasta, inculpatul Cornea Dănuț Marcel a fost determinat de către inculpatul Anghel Florin Serghei, președinte al Consiliului Județean Prahova de la acea dată, care, cu depășirea competențelor legale, a emis o procură autentificată prin care Cornea Dănuț Marcel era împuternicit să vândă integral activul 'Cazarma 1375 — Ciuperceasca' către toate persoanele, prin negociere, cu precizarea unei valori minime care însă nu fusese stabilită printr-un raport de evaluare întocmit în vederea vânzării, așa cum era prevăzut în procedurile legale", se arată în comunicatul citat.

Cei doi au beneficiat de ajutorul Andreei Cosma, notar public, pentru comiterea infracțiunii. Astfel, Cosma a acceptat să autentifice contractele de vânzare-cumpărare prin care SC Plopeni Industrial Parc SA a înstrăinat mai multe imobile ce făceau parte din activul ''Ciuperceasca''.

Potrivit DNA, înstrăinarea s-a făcut „fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind achizițiile publice și fără a se ține seama nici măcar de valorile minimale ce trebuiau a fi avute în vedere potrivit studiului de evaluare 'Valori de piață-etalon minim informativ' practicat de Camera Notarilor Publici Prahova la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv la nivelul anului 2008".

Prejudiciul, peste 17 milioane de lei 

Astfel, prejudiciul cauzat prin vânzarea activului ''Ciuperceasca'' este în sumă de 17.603.853,34 lei, reprezentând diferența între valoarea de preluare a bunurilor vândute și prețul vânzării.

Totodată, activitățile menționate au dus la obținerea unor foloase necuvenite de către reprezentanții mai multor societăți comerciale care au achiziționat diverse părți ale activului menționat la valori sub prețul de piață practicat în perioada respectivă.

De asemenea, procurorii arată că, în perioada decembrie 2005 — iulie 2008, Dănuț Cornea a prejudiciat SC Plopeni Industrial Parc SA prin semnarea unor contracte.

Astfel, el a semnat un contract de servicii, temei pentru plata sumei de 55.112,58 lei, având ca obiect investiții care nu erau benefice societății, cu o valoare mai mare decât cea prevăzută în buget, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, document sustras de la controlul de legalitate și regularitate.

Cornea a mai semnat, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, un contract de lucrări, în baza căruia s-a plătit suma de 31.725,22 lei, contractul având o valoare mai mare decât valoarea prevăzută în buget, documentul fiind sustras de la controlul de legalitate și regularitate.

Totodată, el a semnat un contract de lucrări, temei pentru plata sumei de 829.841,70 lei, având ca obiect investiții la un bun care nu aparținea societății și nu erau benefice activității acesteia, la o valoare mai mare decât cea estimată, și a angajat societatea la plata unor servicii de consultanță juridică și contabilă, în baza a 8 contracte și a unui act adițional, documente pe care le-a semnat fără existența unor referate de necesitate și fără a fi vizate pentru control financiar preventiv propriu, fără desfășurarea unei proceduri de achiziție publică.

În acest mod societatea a fost păgubită cu suma de 154.857,80 lei, fiind obținute foloase necuvenite pentru părțile contractante.

Potrivit DNA, prejudiciul total produs în dauna SC Plopeni Industrial Parc SA este de 18.694.990,34 lei, sumă în care este inclus prejudiciul cauzat prin vânzarea activului "Ciuperceasca''.

Procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile și asupra părților sociale/acțiuni aparținând celor trei inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Ploiești, cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate