Sorin Blejnar, condamnat la cinci ani de închisoare

Data publicării:
SORIN BLEJNAR ANAF 2010 AGERPRES crop

FOTO: Agerpres

Decizia este în primă instanță, putând fi contestată. La ultimul termen de judecată, procurorii ceruseră pedeapsa maximă pentru fostul șef ANAF, adică 15 ani de închisoare. 

Radu Nemeș a fost condamnat, joi, la nouă ani închisoare, iar soția sa, Diana Nemeș, la șapte ani. Ei ar fi tranzacționat fraudulos circa 90.000 de tone de motorină, iar prejudiciul în acest dosar este de 56 de milioane de euro. 

Curtea de Apel a mai decis, joi, ca firmele soților Nemeș să plătească 243 de milioane de lei către ANAF.

Sorin Blejnar este acuzat că ar fi sprijinit gruparea condusă de soţii Nemeş şi astfel 90.000 de tone de motorină ar fi fost tranzacţionate fără ca statul să încaseze un leu. Prejudiciul este de 56 de milioane de euro.

În acest dosar au fost trimise în judecată 17 persoane fizice şi şase persoane juridice, iar printre cele 17 inculpaţi persoane fizice se numără fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, doi şefi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Braşov, Claudiu Monea şi Dorel Ciobanu, dar şi fostul deputat braşovean Vasile Bran.

Dosarul are 66 de volume a câte 200-250 de pagini. DJAOV Braşov şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov s-au constituit parte civilă în acest dosar pentru un prejudiciu de peste 22 milioane de lei din evaziune cu produse petroliere.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov au dispus, în 1 august 2012, începerea urmăririi penale faţă de Sorin Blejnar şi Codruţ Marta, pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală. Dosarul a fost trimis în judecată în același an, în 7 septembrie dar în 4 decembrie 2012 Tribunalul Brașov a retrimis dosarul la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale.

Procurorii au făcut recurs, astfel încât, în aprilie 2013, Curtea de Apel Brașov a decis că retrimiterea dosarului la DIICOT nu este necesară, iar Tribunalul Brașov poate să înceapă judecarea dosarului.

Legăturile fostului șef ANAF au fost interceptate și apar în acest dosar. Stenogramele din dosarul „Motorina” au scos la iveală reţeaua complexă de relaţii pe care o avea Sorin Blejnar, arată că discuta frecvent cu Palatul Cotroceni, cu oameni politici marcanţi, dar şi cu primari, sindicalişti sau ofiţeri din structurile de securitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...