Metsola: România merită o decizie pozitivă în acest an privind aderarea la Schengen. Vom reuși să găsim o soluţie

Data actualizării: Data publicării:
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Foto: Profimedia Images

România aşteaptă şi merită o decizie pozitivă în timpul preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene cu privire la extinderea spaţiului Schengen, a declarat marţi preşedinta Parlamentului European (PE), Roberta Metsola, care s-a arătat optimistă în legătură cu intrarea ţării noastre şi a Bulgariei în spaţiul european de liberă circulaţie.

''Nu doar că aşteptaţi această decizie, ci o şi meritaţi încă din 2011. /.../ Parlamentul (European) şi-a făcut datoria şi, dacă va trebui să mai facem ceva pentru a identifica ce mai avem de făcut, o vom face. Majorităţile există, nu e nicio problemă în ceea ce ne priveşte. Cred, aşadar, că vom reuşi să găsim o soluţie. Avem aşteptări înalte de la această preşedinţie (spaniolă a Consiliului UE, n.red.) pentru a încerca să lucreze cu colegii austrieci şi cu alţii, dacă există alte ţări unde continuă să existe întrebări şi cred că aceste întrebări îşi pot primi răspunsurile'', a declarat Metsola într-un interviu organizat de European Newsroom pentru agenţiile implicate în acest proiect media european, la sediul PE din Bruxelles.

Ea a răspuns astfel unei întrebări privind şansele ca în timpul actualei preşedinţii semestriale a Consiliului UE să fie luată o decizie pozitivă privind aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, transmite Agerpres.

Bulgaria şi România doresc să devină membre ale spaţiului de liberă circulaţie, dar Austria şi Olanda au blocat o decizie pozitivă la Consiliul JAI din decembrie anul trecut, invocând drept motiv un control insuficient al fluxurilor de migranţi. În timp ce aderarea Bulgariei a fost blocată de Olanda şi Austria, în cazul României opoziţia a venit doar din partea Vienei.

''Eram în Consiliu şi îmi amintesc fiecare Consiliu European, cu acest punct ce era prezentat de preşedintele dumneavoastră, care spunea: 'Ceea ce merită concetăţenii mei ar trebui să obţină'. Am fost la Bucureşti la două zile după non-decizia de la Consiliul (JAI din decembrie 2022, n.red.). Nu puteam să îi privesc în ochi pe aceşti tineri. Aşadar, sper, sper, mă aştept şi sper că vom avea o decizie care să fie acceptabilă. Am vorbit cu preşedintele şi cu prim-ministrul, atât cu precedentul, cât şi cu cel actual, domnul Ciolacu, pentru a găsi o soluţie'', a spus Metsola.

În discursul său anual privind starea Uniunii Europene, rostit la începutul acestei luni în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut Austriei să permită intrarea României şi a Bulgariei în Schengen "fără nicio întârziere".

Anterior în acest an, Olanda a început să dea semnale diplomatice că ar putea renunţa la veto-ul contra Bulgariei, ceea ce ar lăsa Austria izolată în UE pe acest subiect. Unul dintre motive a fost o reformă a justiţiei semnificativă în Bulgaria, iar un altul s-a referit la decizia Comisiei Europene de a pune capăt Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în cele două ţări vecine.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat mai devreme luna aceasta că Spania, în calitate de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, susţine aderarea României la spaţiul Schengen şi are grijă ca această temă să se afle din nou pe ordinea de zi. 

De asemenea, prim-ministrul a afirmat luni seara că „eu, cât timp sunt prim-ministru nu o să accept ca domnul cancelar să fie ipocrit și să umilească în continuare România”.

Până la încheierea Preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, la sfârşitul anului, mai sunt programate trei reuniuni ale Consiliului miniştrilor de interne din UE: pe 28 septembrie, 18 octombrie şi 4 decembrie.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în umătate din România
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Dakota Johnson, pe lista TIME a celor mai influenți oameni în 2026. Melanie Griffith: Te iubesc. Meriți atât...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...