Peste jumătate din medicii și personalul de la Spitalul Victor Babeș din Timişoara au grad de epuizare mediu sau ridicat (Studiu)

studiu epuizare medici
Grad mediu și ridicat în rândul medicilor și personalului medical. Foto: Guliver/GettyImages

Mai bine de jumătate, adică 56,37% dintre medicii, asistentele medicale, infirmierele, brancardierii şi restul personalului chestionat al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" Timişoara, au un grad de epuizare mediu sau ridicat, arată datele furnizate de proiectul pilot în România de evaluare a epuizării fizice şi a stresului profesional.

În ceea ce priveşte extenuarea emoţională, aceasta se regăseşte în cazul a 55,88% dintre participanţii la studiu, 67,16% dintre angajaţii spitalului au declarat că au un grad ridicat de stres, iar 64,22% resimt îngrijorare, faptul că niciodată nu au timp pentru ei, oboseală şi lipsa odihnei, a anunţat, luni, managerul spitalului, dr. Cristian Oancea.

Un semnal de alarmă este legat de faptul că, în urma cercetării, s-a constatat o creştere a anxietăţii personalului unităţii medicale, care a ajuns la 34,80%.

"Studiul a arătat ceea ce, din păcate, am bănuit în momentul în care, împreună cu colegii mei, am decis să realizăm acest proiect, unic de altfel în România. Un grad ridicat de epuizare profesională, dar şi personală. Ceea ce lasă urme adânci. Noi nu am putut să ne luăm prea multe zile libere în ultimul an, pentru că era nevoie de fiecare dintre noi. Cum să fi plecat când secţiile erau pline, când oamenii erau în suferinţă? Ne-a marcat fiecare etapă a acestei pandemii. Nu mai vorbim de gradul ridicat de afectare a calităţii vieţii care, însă, nu este doar în spital, ci fiecare dintre noi îl simte. Studiul va fi transmis Ministerului Sănătăţii şi sunt convins că poate fi aplicat la orice altă unitate sanitară aflată în lupta anti-COVID. De altfel, mai mulţi colegi din ţară ne-au cerut ajutorul şi le vom pune la dispoziţie studiul, dar şi chestionarele, pentru a putea să realizeze şi ei o analiză a stării de epuizare", a explicat Cristian Oancea, într-un comunicat remis Agerpres.

Aproape 10% au și un anumit grad de depresie

În etapa a doua a proiectului, participanţii la studiu au avut fie întâlniri personale, fie întâlniri de grup cu psihologul unităţii sanitare, care a demonstrat că 9,31% dintre cei chestionaţi au şi un anumit grad de depresie.

"Ceea ce trebuie remarcat sunt răspunsurile la itemii cu cele mai ridicate cote: nu mă simt odihnit, mă simt la limita puterii, sunt secătuit emoţional, am prea multe lucruri de făcut. Sunt doar câteva dintre exemplele date de colegii mei. De asemenea, unii colegi au explicat că sunt marcaţi de numărul mare al pacienţilor care au pierdut lupta împotriva COVID în secţia ATI, dar şi de virulenţa cu care loveşte aceste cumplit virus. Alţii au evidenţiat dramatismul cazurilor pe care le-au tratat. Nu în ultimul rând, un factor important al burnout-ului este munca aproape continuă care ajunge uneori la 10 - 12 ore pe zi, dar şi faptul că cei mai mulţi dintre colegii mei nu reuşesc să se detaşeze de problemele de la spital nici acasă. Astfel se explică cotele ridicate obţinute şi remarcăm nerespectarea conceptului de echilibru între muncă şi viaţa personală", a detaliat psihologul clinician-psihoterapeut Spitalului "Victor Babeş" Timişoara, Dana Biriş.

Măsuri pentru îmbunătățirea stării psiho-emoţionale a celor care lucrează în spital

În etapa a treia, s-a urmărit găsirea unor soluţii pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, dar şi a stării psiho-emoţionale a celor care lucrează în Spitalul "Victor Babeş" Timişoara.

Astfel, au fost gândite şi urmează să fie puse în aplicare o serie de măsuri care privesc acordarea unor zile libere, a concediilor de odihnă restante, dar şi realizarea unor întâlniri periodice.

"Întâlnirile periodice reprezintă una dintre cele mai importante măsuri pe care vrem să le punem în aplicare în perioada imediat următoare. Este foarte important să vorbeşti cu oamenii, să le asculţi frământările, să vezi ce îi preocupă şi cum îi poţi ajuta. O altă abordare o reprezintă strategiile de coping centrate pe problemă (exemplu, surse care sunt sau pot deveni factori stresori) şi strategii de coping centrate pe emoţii (să identificăm stresul perceput de către personalul din instituţie, gestionarea şi controlul emoţiilor, mecanisme şi mijloace de gestionare a stresului etc.). Nu în ultimul rând, vom încerca să îi ajutăm să găsească un echilibru între viaţa personală şi cea profesională", a adăugat Dana Biriş.

Totodată, se are în vedere şi reorganizarea muncii pe fiecare compartiment, astfel încât să fie redusă presiunea pe fiecare dintre angajaţi, în funcţie de nevoile fiecăruia, inclusiv prin creşterea schemei de personal, întrucât colectivul este prea mic.

"Ne-au ajutat şi le mulţumesc rezidenţilor şi studenţilor care au venit alături de noi în ultimele luni. Au lucrat atât în secţia ATI, cât şi în zona de triaj. Avem şi colegi transferaţi de la alte unităţi sanitare care au vrut să ne ajute. Cu toate acestea, există un deficit de personal pe care vom încerca în perioada următoare să îl acoperim", a completat pneumologul Cristian Oancea.

Studiul a fost realizat în perioada februarie - martie pe un eşantion de aproximativ 250 de angajaţi ai spitalului, semnificativ, din numărul celor care lucrează în spitalul din linia întâi a luptei cu COVID-19.

Editor : A.A.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate