Exclusiv “A explodat ura în spațiul public”. CNCD analizează un val de plângeri pentru rasism, atacuri la BOR și discriminarea catolicilor

Alexandru Costea Data actualizării: Data publicării:
hate speech
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa: Profimedia Images

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a primit mai multe plângeri în această perioadă, inclusiv pentru intenția Guvernului de a excepta credincioșii ortodocși de la restricțiile severe impuse pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Președitele CNCD, Csaba Asztalos, a declarat, pentru Digi24.ro, că după sărbători va analiza și declarația lui Călin Popescu Tăriceanu, care l-a numit pe președintele Klaus Iohannis “fuhrer”.

“Am primit mesaje să ne autosesizăm pe faptul că de Paștele Ortodox s-au introdus excepții, ceea ce a discriminat pe romano-catolici și protestanți, care și-au sărbătorit Paștele în restricții maxime. În acest sens, avem și plângeri”, a spus Csaba Asztalos.

El spune că va discuta în colegiul director, când se va relua activitatea instituției, și despre mesajul președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care a scris, pe Facebook, despre Klaus Iohannis: „Să o lase mai ușor cu amenințările că nu e Fuhrer ci, încă, Președintele României”.

„Am comunicat ieri în grupul nostru intern la nivelul colegiului director. Având în vedere că este Săptămâna Patimilor, opinia colegiului a fost că vom reveni asupra subiectului după sărbători”, a afirmat Csaba Asztalos pentru Digi24.ro.

A explodat ura în spațiul public. Mai ales online”, a spus Asztalos, care face referire la mesajele controversate publicate de unele personalități publice.

Colegiul CNCD va discuta mesajele lui Andrei Caramitru, publicate pe 14 aprilie pe Facebook, prin care critică în termeni duri Biserica Ortodoxă Română și religia ortodoxă, pe care o consideră “o sectă demonică”.

„În cazul lui Andrei Caramitru am făcut autosesizare și am primit și plângere acum două zile”, ne-a spus, vineri, președintele CNCD.

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a distribuit, pe Facebook, în data de 7 aprilie, un mesaj rasist pe care ulterior l-a șters. Mesajul făcea referire la răspândirea virusului de către comunitatea romă din România.

De asemenea, Consiliul va analiza și postarea rasistă a profesorului Vladimir Tismăneanu, de pe 11 aprilie, care ulterior a fost ștearsă. Tismăneanu, politolog și sociolog, profesor la Universitatea din Maryland, Statele Unite, a publicat o fotografie pe Facebook cu mesaj rasist la adresa minorității rome. Ulterior, acesta şi-a cerut scuze pentru „meme-ul rasist, nepotrivit şi mai ales jignitor” şi se declara gata să lucreze cu cei care activează în comunitatea romilor pe tema modalităţilor de combatere a urii şi intoleranţei.

Pe aceste două cazuri, CNCD a primit patru plângeri.

“M-am așteptat la o Săptămână a Patimilor mult mai liniștită! Cu smerenie!”, a afirmat Csaba Asztalos.

Directorul Institului „Ellie Wiesel”: În Săptămâna Patimilor există mai multă încrâncenare

Alexandru Florian, directorul Institului „Ellie Wiesel” din România, spune că este “uimit” de aceste mesaje.

“Nu pot să afirm decât că în Săptămâna Patimilor observăm că există mai multă încrâncenare și o comunicare acidă, uneori violentă sau agresivă, în loc să existe o perioadă de cumpătare, de rațiune, mai ales și contextul de sănătate publică în care ne aflăm.

Vă reamintesc că Institutul Ellie Wiesel, în 11 aprilie, am postat un apel pe Facebook, adresat atât politicienilor cât și persoanelor intelectualilor publici, mass-media, prin care i-am îndemnat să-și tempereze frustrările sau prejudecățile în mesajele lor de câte ori vorbesc despre persoane, colectivități, comunități etnice și religioase.

Față de cele spuse de domnul Tăriceanu, președintele ALDE, eu cred că se încadrează alături de domnul Bacalbașa, Tismăneanu. Apelul acela este încă de actualitate și nu a fost receptat cum trebuie.

Oamenii politici, mass media, toți cei care doresc să comunice public, să gândească de două ori înainte de a vorbi în public”, a declarat Alexandru Florian, pentru Digi24.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Actorul James Handy, cunoscut din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a murit la 81 de ani. A fost ucis de fiul...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Povestea de iubire a lui Anthony Head. Actorul din „Buffy the Vampire Slayer” a murit la doar șase luni după...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...