Bilanț. Campanie pentru alegeri europene, cu teme românești. Principalii actori au fost prezidențiabilii

Data publicării:
afise electorale pe cu scris

PSD a început în forţă campania electorală şi a pus pe tapet, încă din prima zi, principala temă: candidatura lui Victor Ponta la prezidenţiale. Chiar dacă anunţul oficial nu a fost încă făcut, iar viitorul candidat s-a lăsat rugat să candideze, Victor Ponta s-a comportat ca un adevărat prezidenţiabil.

Al doilea mesaj de campanie al PSD a fost cel legat de Uniunea Social-Liberală. „USL trăieşte!” s-a regăsit pe afişe, în clipuri electorale şi pe buzele tuturor social-democraţilor. PNL s-a luptat prin instanţe să interzică sloganul şi a reuşit abia la final de campanie.

Traian Băsescu a devenit căpitanul PMP, partid căruia i-a făcut imagine din prima până în ultima zi de campanie, chiar şi cu preţul unei plângeri a premierului la Curtea Constituţională. Victor Ponta l-a acuzat pe Traian Băsescu de încălcarea Legii fundamentale. Judecătorii CCR au respins sesizarea.

Traian Băsescu şi Victor Ponta au fost, de altfel, cele mai vizibile personaje ale acestei campanii. Ei s-au folosit de orice ocazie pentru a se ataca reciproc.

Liberalii au mizat mult pe moţiunea de cenzură, pe care au depus-o la final de campanie, cu speranţa să o dezbată înainte de alegeri. Social-democraţiii le-au încurcat planurile şi au reuşit să amâne moţiunea, astfel încât să treacă alegerile.

Nu doar moţiunea de cenzură, dar şi celelalte discursuri PNL din campanie l-au avut ca ţintă pe premier.

Iar democrat-liberalii au avut prima campanie electorală în care Traian Băsescu le-a fost adversar. Principala lor preocupare a fost ca oamenii să nu-i aşeze în aceeaşi oală cu Partidul Mişcarea Populară.

După alegerile din 25 mai, partidele vor avea un răgaz foarte scurt înainte de următoarea campanie. Fiecare îşi va face bilanţul pentru a şti ce a greşit, ce lideri trebuie schimbaţi şi cu cine merge mai departe, pentru cea mai importantă bătălie a următorilor cinci ani: alegerile prezidenţiale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Primele poduri și viaducte de pe Autostrada Sibiu - Făgăraș au prins formă. Cum a avansat șantierul deschis...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru 2.400.000 pensionari. „Banii, transferați”. Când intră pensia, marți, pe card?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...