Bolojan ia în calcul o evaluare a miniştrilor: „Probabil că la începutul anului viitor se poate face un prim bilanţ”

Data publicării:
sedinta guvern, ilie bolojan in capul mesei
Ilie Bolojan a anunțat o evaluare a miniștrilor cabinetului său. Foto: gov.ro

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că ia în calcul o evaluare a miniştrilor la începutul anului viitor. El a mai spus că „schimbările frecvente” de miniştri nu sunt favorabile proiectelor pe termen lung.

„Fiecare ministru se validează în fiecare zi prin ceea ce face. Şi, da, în mod periodic, pot fi făcute analize legate de ceea ce facem fiecare dintre noi. Şi probabil că la începutul anului viitor se poate face un prim bilanţ, cel puţin după o jumătate de an”, a afirmat prim-ministrul într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a precizat însă că susţine „stabilitatea pe posturi”, considerând că în orice domeniu este nevoie de timp pentru a obţine rezultate. Premierul a dat exemplul demersurilor legate de renegocierea PNRR, un program cu 30.000 de proiecte, în valoare de 21 de miliarde de euro. Pentru aceasta sunt necesare echipe „foarte puternice”, care să lucreze pe parcursul mai multor luni, a adăugat Bolojan.

„În mod real, schimbările frecvente de miniştri nu ajută la proiecte pe termen lung, la o numită predictibilitate, la rezultate constante şi, deci, niciodată nu am susţinut schimbări frecvente de miniştri, dar în activitatea guvernamentală şi în cea politică întotdeauna vor fi astfel de situaţii. Gândiţi-vă că atunci când eşti pe o anumită poziţie ai sub scaun întotdeauna o bombă care poate să detoneze, se pot întâmpla lucruri care sunt în domeniul tău de responsabilitate, se pot întâmpla accidente, poţi să faci greşeli şi se întâmplă astfel de situaţii. În general, eu am încurajat stabilitatea pe posturi şi am considerat că în orice domeniu pentru a avea rezultate îţi trebuie, în primul rând, timp. Nu poţi să livrezi de pe o zi pe alta”, a precizat premierul.

În ce priveşte solicitarea PSD privind remanierea ministrului Mediului, Diana Buzoianu, şeful Guvernului a opinat că astfel de declaraţii nu fac bine nimănui.

„Mi-e foarte simplu să intru într-un carusel de declaraţii. E şi un sezon acum, ştiţi, de tipul acesta. Dar cred că mai importantă pentru noi este ţara noastră, iar atunci când eşti pe o anumită funcţie sau ai o anumită responsabilitate trebuie să tratezi lucrurile cât se poate de serios. Nu voi potenţa acest tip de declaraţii, care nu cred că, la final, ne fac bine. Nici unora, nici altora. Acesta e punctul meu de vedere”, a spus el.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...