Video Sorin Grindeanu, despre un guvern minoritar: „Din punctul nostru de vedere, nu se poate”. Ce spune despre „apocalipsa tăierilor”

Data actualizării: Data publicării:
sorin grindeanu la o sedinta
Sorin Grindeanu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Parlament, despre scenariul guvernului minoritar, că din punctul PSD de vedere, nu se poate. El a arătat că nu e nevoie ca PSD-ul să facă moţiune de cenzură, pentru că, în momentul în care a ieşit dintr-o coaliţie, guvernul e picat. Liderul PSD a refuzat să comenteze declarația privind „setea de sânge bolnavă” a unor parteneri de guvernare, dar a precizat că analiza internă din PSD privind ieșirea de la guvernare se va termina odată cu proiectul de buget. Totodată, Grindeanua mai spus că „această apocalipsă a tăierilor, a datului afară, a reducerilor” trebuie gândită mult mai aşezat.

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a comentat luni, la Parlament, scenariul despre care şi premierul a fost întrebat şi a vorbit ipotetic, dacă s-ar putea în România să existe un guvern minoritar.

„Din punctul nostru de vedere, nu se poate”, a răspuns Grindeanu, potrivit News.ro.

El a explicat că „nu e nevoie ca PSD-ul să facă moţiune de cenzură, pentru că, în momentul în care a ieşit dintr-o coaliţie, guvernul e picat”.

În aceeași conferință de presă de la Parlament, liderul PSD declarat că evaluarea internă din partid privind rămânerea sau ieşirea de la guvernare, se finalizează odată cu bugetul pentru că atunci vor vedea dacă măsurile propuse de ei sunt prinse şi vor avea un tablou complet.

„N-am finalizat-o. (..) Atunci când am pornit această evaluare internă, am şi anunţat, urmare a unui Birou permanent naţional, că perioada se închide odată cu bugetul. Atunci vom vedea dacă şi măsurile noastre propuse sunt prinse, atunci vom avea un tablou complet şi atunci vom fi în stare să ne facem, aşa cum am spus, o imagine completă şi să spunem care este evaluarea noastră. Asta am anunţat şi atunci, aşteptăm bugetul”, a declarat Sorin Grindeanu, la Parlament.

Despre criticile din PNL, la adresa premierului Bolojan, Grindeanu a spus că el nu se bagă în treburile interne ale PNL-ului şi are pretenţia să se întâmple acelaşi lucru şi din partea celor alţi parteneri.

„Să nu credeţi că ne ducem la coaliţie şi ne măsurăm cine-i mai şubred sau neşubred, intern”, a subliniat el.

Grindeanu a mai spus că „această apocalipsă a tăierilor, a datului afară, a reducerilor” trebuie gândită mult mai aşezat de acum înainte, el arătând că în momentul în care guvernezi, trebuie să te ghideze în primul rând dorinţa de a face bine românilor, nu de a face rău.

„Asta nu înseamnă că statul nu trebuie să-şi reducă cheltuierile, acolo unde poate să facă acest lucru şi suntem parteneri în aceste demersuri. Statul trebuie să comaseze instituţii care nu îşi găsesc absolut de acord. Doar că eu cred că s-a apăsat mai mult decât e cazul în aceste luni şi de aceea noi am şi venit cu aceste propuneri şi sunt propuneri care încearcă să îmbunătăţească viaţa românilor, în special a românilor cu venituri mici”, a subliniat el.

Grindeanu a menţionat că, în momentul în care guvernezi, trebuie să te ghideze, în primul rând, dorinţa de a face bine românilor, nu de a face rău românilor. „Dacă sunt unii, nu m-am referit la cineva anume, dar dacă sunt oameni care nu sunt ghidaţi de acest principiu, cred eu, normal, de a guverna pentru români, pentru a face viaţa mai bună românilor, nu mai rea, atunci nu are rost să guvernezi”, a menţionat el.

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, 27 ianuarie,  că nu exclude varianta unui guvern minoritar fără PSD, dar a precizat că acest scenariu nu este de dorit, fiind nevoie de stabilitate politică. Șeful Executivului a ținut să sublinieze totuși că dacă ar fi fost respectat protocolul de guvernare, multe reforme ar fi fost deja adoptate, făcând referire la opoziția social-democraților.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...