Consultări la Cotroceni: Nicușor Dan a discutat cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR despre programele SAFE și PNRR

Data actualizării: Data publicării:
INSTANT_CONSULTARI_PNL_93_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Ilie Bolojan, la consultările cu presedintele Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele României a convocat toate partidele din coaliția de guvernare la consultări, luni, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta implementarea marilor programe naționale. Întâlnirea, care a început la ora 10:00, îi reunește pe liderii formațiunilor parlamentare pro-europene, pe agenda discuțiilor aflându-se proiecte-cheie precum PNRR și mecanismul SAFE. Consultările au loc după ce, săptămâna trecută, partidele din coaliție au fost invitate separat la Palatul Cotroceni, în contextul în care PSD a decis să iasă de la guvernare.

ACTUALIZARE 12.40 Consultările de la Cotroceni dintre președintele Nicușor Dan și liderii partidelor pro-europene s-au încheiat după aproximativ două ore și jumătate. 

ACTUALIZARE 10.46 Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR) au anunțat luni, în ziua consultărilor de la Cotroceni, într-o declarație comună la Parlament, că AUR și PSD au început „demersurile tehnice” pentru a redacta o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

ACTUALIZARE 10.03: SAFE este un program de patriotism, iar miniştrii USR vor duce mandatul lor mai departe, pentru securitatea României şi a fiecărui cetăţean român, a transmis luni preşedintele partidului, Dominic Fritz, înainte de consultările de la Cotroceni.

ACTUALIZARE 10.00: Președintele Nicușor Dan a evitat, luni, în cadrul unei intervenții la Digi FM, să răspundă la întrebarea „dacă îl mai susține pe premierul Ilie Bolojan”, argumentând că este mediatorul în criza politică. Șeful statului a subliniat însă faptul că „suntem într-un moment în care este o poziție ireconciliabilă” între partide.

ACTUALIZARE 9.05: Premierul Ilie Bolojan a prezentat, înaintea întâlnirii convocate de preşedintele Nicuşor Dan pe tema SAFE şi PNRR, cele 9 legi necesare pentru atingerea jaloanelor din PNRR cu termen de îndeplinire 31 august, precizând că votarea acestora ”dincolo de dispute şi abordări diferite, un test de responsabilitate pentru clasa politică din România”.

ȘTIRE INIȚIALĂ „Întrevedere cu liderii partidelor și formațiunilor politice parlamentare pro-europene (Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Uniunea Democrată Maghiară din România și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale) privind implementarea programelor majore pentru România (SAFE, PNRR)”, se arată în agenda președintelui de pe Administrația Prezidențială.

Consultări informale cu partidele din Coaliție

Consultările de la Palatul Cotroceni vin după ce toate partidele din Coaliție au fost, pe 22 aprilie, la întâlniri separate cu președintele României. Potrivit informațiilor Digi24, Nicușor Dan a întrebat fiecare formațiune politică, separat, care ar fi scenariile de ieșire din această criză și le-a cerut, mai ales liderilor din PSD și PNL, să încerce o temperare a atacurilor publice, pentru a reduce tensiunea creată.

Președintele României a făcut apel, în urma consultărilor informale, la dezescaladarea conflictului. De asemenea, acesta a cerut partidelor să se uite mai mult la viitor, la soluții decât la probleme, pentru ca „vom avea nevoie de dialog”, precizând că „suntem un stat funcțional”.

„Am avut toată ziua de azi consultări cu partidele prooccidentale din actuala coaliție. O să precizez că au fost consultări informale, pentru că la acest moment politic constituția nu de președintelui vreo atribuție, vreun act direct pe care să îl facă, însă evident, e important să știm cum vedem fiecare dintre noi viitorul. Suntem, evident, într-o criză politică. Criza asta n-a început azi. De luni de zile, neînțelegerile, diferențele de opinie între partidele din coaliție s-au amplificat.

Ce am cerut eu partidelor la discuțiile pe care le-am avut și o fac și public acum este să dezescaladeze retorica publică. Pe de o parte, apoi să se uite la viitor și ce vom face mai mult decât la trecut, să se uite la soluții mai mult decât la probleme, pentru că cred eu că până în momentul ăsta fiecare dintre actorii politici și-a expus nemulțumirile. Întrebarea este cum procedăm în continuare și în orice formulă politică majoritară, minoritară, vom avea nevoie de dialog între forțele politice pro-occidentale, deci dezescaladare în acest moment. Pentru a putea avea un dialog în viitor și dincolo de criza asta politică, trebuie să spunem și să asigurăm românii că avem instituții ale statului care funcționează. Da, suntem un stat funcțional, cu o diferență de opinie la nivel politic", a spus șeful statului.

Editor : Andreea Rubica

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Cum a transformat un român o ruină în casa visurilor lui, după 15 ani în Occident: „Să devii țăran e o...
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...