Deputații din Comisia Juridică se plâng că au prea mult de muncă: „Cererile din partea justiţiei, mai multe ca în orice mandat”

Data publicării:
comisie

Anul trecut, DNA şi DIICOT au trimis Parlamentului 23 de cereri de ridicare a imunităţii unor aleşi, pe care procurorii voiau să-i pună sub urmărire penală, să-i reţină sau să solicite arestarea lor preventivă.

Înainte să fie dezbătute în plen, aceste cereri ajung la Comisia Juridică, odată cu dosarul demnitarului respectiv.

Analizarea acestor documente pare o muncă peste puterile deputaţilor jurişti. Altfel, nu se explică de ce peste 200 de iniţiative legislative au fost uitate şi puse la categoria proiectelor cu termen depăşit de dezbatere.

Daniel Fenechiu, deputat în comisia juridică: „Sunt proiecte care sunt în comisia juridică de patru ani, de cinci ani. Am văzut un proiect de şapte, opt ani de zile. Deci ţine de managementul comisiei juridice. Neîndoielnic, în momentul în care într-o sesiune ai 5-6 şedinţe dedicate cererilor venite de la justiţie şi de la DNA, e firesc ca în acele zile să nu se discute proiecte.”

Bogdan Ciucă, deputat ALDE: „La comisia juridică apar subiecte care necesită dezbateri mai îndelungate a se vedea legea falimentului personal. Este comisia care are cele mai multe proiecte de pe ordinea de zi. Plus cererile venite din partea justiţiei care au fost mai multe ca în orice mandat.”

Deşi cei mai mulţi membri din comisie au studii în drept, PSD a promovat-o într-unul din cele mai importante organisme din Camera Deputaţilor pe Cătălina Ştefănescu. Aceasta are o licenţă în limbi străine şi un masterat în Ştiinţe Politice.

Un alt membru al Comisiei Juridice, Ionuţ Cristian Săvoiu, e licenţiat în geodezie, iar Victor Roman a absolvit secţia auto dintr-un liceu de construcţii şi are un master în management.

Ciprian Nica, vicepreşedinte comisia juridică: „Spaţiul tehnic, deci acolo unde avem nevoie de profesionişti, într-adevăr suntem descoperiţi. Şi nu mai reuşim să facem faţă cu personalul pe care îl avem.”

O altă problemă invocată de deputaţii jurişti e lipsa funcţionarilor, care odată ce capătă experienţă, pleacă în mediul privat, unde salariile sunt mai mari.

Cătălina Ştefănescu, deputat în comisia juridică

2007 - 2010 - Licenţiată în limbi străine

2001 - 2012 - Diplomă de absolvire, Institutul Puskin, Moscova

2010 - 2012 - Masterat în ştiinţe politice

Ionuţ Cristian Săvoiu, deputat PSD

-1992 licenţiat în geodezie

- mai multe cursuri de specialitate

Victor Roman - deputat PSD Vrancea

1979 - Liceul de construcţii (secţia auto)

2004 - Licenţiat la Universitatea "George Bacovia", Bacău

2009 - Masterat în managementul financiar

Citiți și „Eficiență” parlamentară: 90% din proiectele de la comisii sunt cu termene depășite, unele chiar de opt ani

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România în care cetăţenii nu îşi mai permit să locuiască. Au început să plece, preţurile cresc din...
Digi FM
Aleksandr Lukașenko, aliatul lui Putin, ar avea o relație cu un model de 22 de ani. Ce se știe despre Aliya...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată mama lui Michael Jackson la 95 de ani. Katherine Jackson, apariție rară înainte de premiera...
Film Now
Jack Nicholson, la 89 de ani. Actorul are șase copii și cinci nepoți. Marile iubiri ale starului din „The...
Adevarul
O altercație între doi câini s-a lăsat cu un întreg proces. Despăgubiri de peste 50.000 de lei stabilite de...
Newsweek
Pensionarii din străinătate riscă să piardă bani! Ce nu ți-a spus nimeni despre pensia din România
Digi FM
Regele Charles, omagiu „dragei sale mame”, regretata Elisabeta a II-a, într-o zi specială. Convingerea pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce relaţie au acum Emma Thompson şi Helena Bonham Carter, femeia cu care a înșelat-o fostul soţ
UTV
Cei născuți după 2009 nu vor mai putea fuma niciodată. Marea Britanie introduce cea mai dură lege anti-tutun