Florin Roman: PNL va depune un amendament la Legea bugetului, care să prevadă că anul viitor nu cresc taxele şi impozitele

Data publicării:
florin roman in parlament cu o sticla de ulei
Florin Roman. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul liberal Florin Roman a anunțat marţi că parlamentarii PNL vor depune un amendament la proiectul Legii bugetului de stat pe anul viitor, care să prevadă că nu vor creşte taxele şi impozitele.

 

„Grupul fiscal al PNL va depune un amendament la Legea bugetului de stat, în care să prevedem foarte clar că nu va creşte nicio taxă şi niciun impozit în 2024. Nu putem în permanenţă să acceptăm ca Guvernul să se întoarcă doar împotriva mediului privat”, a spus Roman, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

În altă ordine de idei, deputatul liberal a spus că se va face anul viitor majorarea pensiilor aşa cum s-a decis în coaliţie, prin proiectul legii pensiilor care se află în acest moment la Senat.

„Majorarea pensiilor se va face, iar pentru ca acest lucru să fie foarte clar şi sustenabil şi foarte serios va trebui să îmbunătăţim colectarea. Domnul prim-ministru nu poate să se facă că nu vede că ANAF, la domnul Mişa, are o mare problemă pe colectare, că scanerele nu funcţionează în vămi şi avem o mare problemă cu evaziunea. Dacă se doreşte cu adevărat să luptăm cu evaziunea, haideţi ca de mâine să punem în funcţiune scanerele în vămi”, a continuat Roman.

„Domnul Boloş ne-a spus că a transmis două propuneri pentru vicepreşedinţi ANAF, de schimbare din funcţie, încă din luna august, iar cei care nu performează sunt în continuare acolo. Pe mine, ca partid liberal, nu mă interesează de cine este susţinut X sau Y. Pe mine, ca partid liberal, mă interesează să avem o mai bună colectare. Este evident că cei care au rămas în funcţii la ANAF, puşi de domnul Ciolacu, nu colectează mai bine decât în perioada în care acolo era domnul Heiuş”, a adăugat parlamentarul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât pierde la pensie un român care a muncit 10 ani „la negru”. Diferența poate ajunge la mii de lei
Digi FM
Detalii din spatele ușilor închise: unde fac nunta Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Ceremonia...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adevăratul motiv pentru care Ariana Grande se retrage din lumina reflectoarelor. Mama ei i-a transmis un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sebastian Stan a devenit tată. Annabelle Wallis, iubita actorului originar din Constanța, a născut primul...
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un...
Newsweek
Cine sunt cei 900.000 pensionari care pierd 125 lei la pensie în 2026? Și persoanele cu handicap sunt afectate
Digi FM
Două bilete, un noroc incredibil. Un bărbat a câștigat aproape 500.000 de dolari în câteva minute
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Poate am dus obsesia pentru longevitate prea departe". Bryan Johnson, omul care dă milioane pentru a învinge...
Digi Animal World
Un arici a declanşat alarma antifurt a unui supermarket din Germania. „E mic, rotund şi nu pare să aibă...
Film Now
Reușită istorică la box office-ul nord american: Noul „Spider-Man” spulberă recordul „Avengers: Endgame”...
UTV
Spike și Livia Eftimie s-au împăcat. Cum au fost surprinși pe o plajă din Grecia, după despărțire