Grindeanu spune că are susținerea filialelor PSD din Regiunea Sud-Vest pentru ieșirea de la guvernare. „Nu putem fi prizonieri”

Data actualizării: Data publicării:
grindeanu psd
Foto: Sorin Grindeanu Facebook

Președintele PSD Sorin Grindeanu a transmis, vineri, un mesaj ferm după prima întâlnire regională cu filialele partidului din Regiunea Sud-Vest și a afirmat că social-democrații nu pot susține „o falsă stabilitate” care nu aduce prosperitate românilor.

„Nu putem fi prizonierii unei guvernări care ia pâinea de pe masa românilor! Aceasta este concluzia primei întâlniri regionale cu filialele PSD din Regiunea Sud-Vest, unde toți colegii mei au fost de acord că nu putem sta la nesfârșit de dragul unei false stabilități care nu aduce prosperitate. Nu vom fi complici la o guvernare care ia decizii unilaterale și ignoră soarta românilor!”, a scris Grindeanu, pe Facebook.

Liderul PSD a precizat că a discutat cu primari, șefi de Consilii Județene și consilieri locali din Olt, Dolj, Mehedinți, Vâlcea și Gorj, care i-au transmis nemulțumirile oamenilor din comunități.

Citește și: Sorin Grindeanu acuză Guvernul că a întârziat măsurile privind carburanții pentru a aduce bani la buget: „Se încasează mai mult”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Oamenii din comunitățile lor nu mai acceptă o guvernare care să se ascundă în spatele scuzelor. De aceea, orice decizie vom lua, o vom face gândindu-ne exclusiv la interesul românilor!”, a subliniat președintele PSD.

Grindeanu a mulțumit colegilor din regiune pentru „curajul de a spune lucrurilor pe nume” și a avertizat că problemele semnalate în Sud-Vest se regăsesc în toată țara.

„Sărăcia se vede peste tot și se simte de către toți românii”, a conchis liderul social-democrat.

Oltenia a fost primul punct al consultărilor regionale ale PSD.

Organizația PSD Olt a găzduit prima întâlnire regională de lucru a social-democraților, care deschide seria consultărilor pe care conducerea partidului le va avea în perioada următoare în toate regiunile țării.

Conducerea PSD a decis că referendumul intern privind ieșirea sau nu de la guvernare va avea loc pe 20 aprilie, chiar dacă liderii formațiunii au anunțat încă din decembrie anul trecut o consultare internă. Până atunci, liderii partidului vor avea discuții cu membrii din teritoriu.

Citește și: Cele trei scenarii ale PSD privind guvernarea. Grindeanu, după reuniunea din Olt: „Lumea a exclus să mai continuăm în această formulă”

Câciu: Bolojan nu ne-a fost partener cu adevărat. Țara merge într-o direcție greșită

La rândul său, deputatul PSD Adrian Câciu afirmă că social-democrații nu pot rămâne „pasivi” în actuala formulă de guvernare și susține că premierul Ilie Bolojan nu a fost un partener real pentru partid.

„Să spunem lucrurilor pe nume! Nouă, celor din PSD, premierul Bolojan nu ne-a fost partener cu adevărat”, a transmis Câciu, vineri pe Facebook.

Social-democratul acuză „refuzuri repetate” și „tergiversarea preluării propunerilor PSD”, dar și măsuri pe care le consideră arbitrare și care, în opinia sa, afectează în special electoratul PSD.

„Măsurile sale arbitrare afectează grav și preponderent electoratul PSD – oamenii cu venituri mici și medii, pensionarii, familiile cu copii și comunitățile din mediul rural și agricultură”, a susținut acesta.

Citește și: Ilie Bolojan: Nu se pune problema unei demisii. Dacă PSD generează această criză, trebuie să şi-o asume

Adrian Câciu afirmă că direcția actuală a guvernării este greșită și invocă percepția publică.

„Țara merge într-o direcție greșită. 8 români din 10 spun clar și răspicat acest lucru! PSD i-a auzit și i-a înțeles”, a declarat fostul ministru de Finanțe.

În acest context, Câciu spune că partidul va face o analiză extinsă a guvernării și va lua o decizie în perioada următoare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Să-i transmitem atât premierului Bolojan, cât și celorlalte partide din Coaliție că noi nu mai putem asista pasivi la această operațiune de distrugere sistematică a bazei electorale a PSD și a primarilor noștri. De aceea facem analiza extinsă a guvernării, am deschis seria întâlnirilor și discuțiilor regionale și pe 20 aprilie ne vom pronunța și vom decide ce trebuie să facem în perioada următoare”, a mai spus social-democratul.

El a dat asigurări că decizia partidului va fi una „asumată și rațională”.

„Îi asigurăm pe toți românii că vom lua o decizie asumată, rațională, dictată exclusiv de interesul oamenilor”, a conchis Adrian Câciu.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Presa franceză, despre frații Pavăl după preluarea gigantului de retail Carrefour România: „Un ofertant...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...