Huiduieli, îmbrânceli și vuvuzele la lansarea candidaților USL

Data publicării:
1511vuvuzele-33728

Protestatarii spun că liderul UNPR este de vină că locotenentul Alexandru Gheorghe, prezent la manifestațiile din iarnă, a fost dat afară din armată.

Şi n-a fost singurul incident. În timpul discursului preşedintelui PC, Daniel Constantin, la balcon s-a iscat un scandal între protestatarii de la Universitate şi unul dintre organizatori, care a încercat să-i scoată din sală.

La evenimentul care s-a desfăşurat la Sala Palatului, atmosfera a fost de sărbătoare, iar candidații au fost prezentați în sunet de vuvuzele.

Adriana Săftoiu comentează candidaturile lui Gabriel Oprea și Gigi Becali

Invitată la emisiunea „Jurnal de seară”, de la Digi24, Adriana Săftoiu a spus despre lansarea candidaților din București ai Uniunii Social Liberale că este siderată de „recuperarea” lui Gabriel Oprea, lider UNPR, și de „liberalismul” lui George Becali.

Adresându-i-se candidatului PSD la alegerile din decembrie, Cătălin Croitoru, Adriana Săftoiu, fostă deputată PNL, a spus că i se pare exagerată candidatura lui Gabriel Oprea, de pe listele Uniunii Social Liberale.

Domnul Oprea, dacă îmi amintesc bine, era paznicul sistemului mafiot al domnului Năstase. Câte comunicate am scris între 2001-2004, când președintele Traian Băsescu îl făcea în toate felurile... e apoi recuperat de Traian Băsescu și uitați ce bine este re-recuperat de USL. Acest persoanj care stă lângă domnul Onțanu și spune <<aduc resurse>>. E extraordinar!”, a declarat Adrian Săftoiu.

În privința lui Gigi Becali, Săftoiu a fost mult mai critică.

Domnul Gigi Becali, o altă valoare a culturii, a politicii românești. Dacă fiul meu ar vorbi la școală doar un sfert precum vorbește Gigi Becali, l-ar exmatricula, i-ar da patru la purtare.<<Gigi Becali este un om politic demn>>- ce pot să mai spun? Înafară de asta sunt oameni pe care i-aș vota liniștită, cum e Călin Popescu Tăriceanu, sunt oameni din PNL, sunt oameni și din PSD, pe care-i știu din Parlament și care au avut conștiința a ceea ce făceau, că n-au reușit să meargă până la capăt, ăsta-i sistemul! Sunt oameni pe care pot să-i votez, și de la PSD, și de la PNL, dar nu pot să nu rămân siderată de recuperarea acestui domn Oprea și de valoarea liberală Gigi Becali”, a mai comentat Adriana Săftoiu.

Gabriel Oprea, liderul UNPR, care a făcut parte din Partidul Social Democrat până în 2009, a plecat din partid și a fondat UNPR cu ajutorul căruia a putut să guverneze PDL. Odată cu căderea guvernului Ungureanu, UNPR a susținut noul guvern Ponta, iar în vedera alegerilor parlamentare din 9 decembrie a încheiat o alianță electorală cu PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...