Iohannis, după eliberarea unor ostatici din Gaza: Cerem continuarea implementării acordului, pentru returnarea celorlalţi

Data publicării:
iohannis face declaratii
Klaus Iohannis. Foto: Profimedia

Președintele Klaus Iohannis a mulțumit partenerilor României după ce primul grup de ostatici, care include și o româncă și o persoană de origine română, au fost eliberați în urma acordului între Israel și Hamas cu privire la Gaza.

„România salută eliberarea primului grup de ostatici, inclusiv a unui cetățean român și a unei persoane de origine română, în urma Acordului pentru Gaza. Mulțumim tuturor partenerilor pentru sprijin și facem apel pentru continuarea implementării acordului și pentru returnarea celorlalți ostatici la familiile lor”, a scris Klaus Iohannis, duminică pe X.

Doron Steinbrecher, o tânără de 31 de ani cu dublă cetățenie, israeliano-română, se numără printre ostaticii care vor fi eliberați ca urmare a acordului încheiat între Israel și Hamas, informează BBC.

Ostaticii israelieni care vor fi eliberați de Hamas ca parte a primei etape din acordul de încetare a focului includ cei mai tineri și cei mai bătrâni prizonieri luați de Hamas pe 7 octombrie, potrivit unei liste publicate de Israel. 

 

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...