Klaus Iohannis: Nu am avut obiecții față de miniștri

Data publicării:
Klaus Iohannis primele declaratii de la Cotroceni 12 ianuarie 2015 - presidency 3 -1

 

Potrivit şefului statului, nominalizarea lui Andrei Baciu, pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, iar apoi retragerea propunerii nu reprezintă o bilă neagră pentru Cabinetului Cioloş.

Klaus Iohannis: „Dacă premierul este un premier politic se presupune că partidul e pregătit cu oameni şi vine în câteva zile cu toate propunerile. Cu totul altfel e într-un guvern independent. A pornit de la 0. Că cineva de pe listă, în ultimul moment, a fost retras şi înlocuit nu cred că e o problemă”.

Klaus Iohannis nu este deranjat nici de prezenţa fostului social-democrat Vasile Dâncu ori a chestorului Petre Tobă în echipa guvernului tehnocrat.

Klaus Iohannis: „Am discutat toate numele, nu am dorit să refuz pe nimeni fiindcă nu a venit cu niciun nume discutabil. Nu cunosc niciun caz unde domnul Tobă a fost implicat sau acuzat de un fel de implicare. Nu am avut niciun semnal că a fost implicat în vreun fel de demers discutabil. E un specialist, e din sistem, e în sistem şi prezintă toate garanţiile care se pot cere că e echidistant politic”.

Preşedintele s-a arătat convins că Executivul condus de Dacian Cioloş va performa şi crede că va avea o colaborare bună cu noul premier.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...