Klaus Iohannis va fi primit în audiență de Papa Francisc

Data publicării:
klaus iohannis tribuna presidency

Preşedintele Klaus Iohannis va participa sâmbătă, la Roma, la reuniunea informală a Consiliului European organizată cu prilejul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma. Vineri, şeful statului va fi primit în audienţă de Papa Francisc, alături de ceilaţi şefi de stat şi de guvern din Uniunea Europeană.

klaus iohannis tribuna presidency

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa sâmbătă, 25 martie a.c., la Roma, la reuniunea informală a Consiliului European organizată cu prilejul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma.

Summitul aniversar de la Roma va celebra un moment definitoriu în evoluția proiectului european, respectiv semnarea la 25 martie 1957, de către cele şase state fondatoare ale Uniunii - Belgia, Franța, Germania Federală, Italia, Luxemburg și Olanda - a Tratatului privind Comunitatea Economică Europeană și Tratatului Comunității Europene pentru Energie Atomică (EURATOM).

Reuniunea Consiliului European va reprezenta atât un moment de sărbătoare, cât şi unul de bilanţ al celor şaizeci de ani de la crearea proiectului european. Totodată, Summitul de la Roma va marca începutul procesului de reflecţie cu privire la viitorul Uniunii Europene, proces care ar urma să fie definitivat în cursul anului 2019.

În marja reuniunii Consiliului European, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va fi primit în audiență vineri, 24 martie a.c., alături de ceilalți șefi de stat și de guvern, la Sfântul Scaun, de către Sanctitatea Sa Papa Francisc.

Cu prilejul deplasării la Roma, Preşedintele României va participa duminică, 26 martie a.c. la o întâlnire cu studenți şi cadre didactice de naționalitate română din Italia, la Accademia di Romania. În cadrul acestei dezbateri, Președintele Klaus Iohannis va susţine o alocuţiune în care va prezenta viziunea României cu privire la viitorul Uniunii Europene”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Oamenii erau furioși din cauza diferenței de vârstă”. Olivia Wilde rupe tăcerea despre relația cu Harry...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kate Hudson, siluetă de top model la 47 de ani, într-un costum de baie minuscul. Actrița profită la maximum...
Adevarul
Scandalul concedierilor de la Oracle România ajunge la Comisia Europeană. BNS acuză gigantul că tratează...
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...