Legea Nordis a fost scoasă de la sertar și dezbătută în ședința Camerei Deputaților. Când ar putea fi adoptată

Data actualizării: Data publicării:
sedinta in camera deputatilor
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Legea Nordis a fost dezbătută în ședința de luni a Camerei Deputaților, după ce PNL a cerut introducerea proiectului pe ordinea de zi. În urmă cu o săptămână, liberalii au avut o solicitare similară, ca răspuns la inițiativa PSD de a-l chema pe premierul Ilie Bolojan la raport în Parlament. Votul final va avea loc miercuri. 

„Este o lege bună, putea să vină mai repede. Dar trebuie să ne gândim că țepele de acest fel nu au ca vină exclusiv partea legislativă. Trebuie să ne gândim că sunt oameni în spațiul public care au promovat și chiar s-au ajutat de astfel de țepe.

Avem un politician vechi care încearcă să candideze la Primăria Generală, doamna Alexandrescu, care a beneficiat de toate luxurile de la Nordis. Și cum poate să ne spună că urmează să ne elibereze pe toți prin cinstea ei, în condițiile în care trecutul său găunos spune foarte multe?”, a transmis deputatul USR Alexandru Dimitriu în timpul dezbaterilor. 

Reprezentanții AUR l-au adus în discuție pe Marcel Ciolacu. „De ce e nevoie de această lege? Pentru că, timp de 35 de ani, sub privirile voastre, PSD și PNL, oamenii au fost țepuiți de rechini imobiliari. 

Acel Marcel Ciolacu care a dat ajutoare de stat Coca-Cola, care a invadat România cu produse proaste și ieftine din Ucraina, care a fost al doilea premier al Ucrainei în România, care acum are tupeul să candideze la Buzău și a văzut cum alegerile din România sunt anulate...”, a declarat deputatul AUR Dan Tănasă. 

Liberalii, care au cerut introducerea proiectului pe ordinea de zi a ședinței, au transmis că „mafia imobiliară nu are o singură culoare”.

Ce a spus PSD

Deputatul PSD Ștefan Ovidiu Popa a dorit să sublinieze că proiectul a fost propus de social-democrați. „Din păcate, avem colegi care vin la acest microfon pentru like-uri, că așa le place, nu fac absolut nimic concret și vin să ne țină nouă lecții. Dacă vorbiți despre anumite probleme, de ce nu inițiați în Parlament o lege?

Noi, 68 de deputați PSD, am inițiat acest proiect alături de 4 colegi de la PNL”, a spus parlamentarul. 

PNL contratacă în Coaliție cu legea Nordis

Liberalul Gabriel Andronache ar fi cerut introducerea pe ordinea de zi a legislativului a legii Nordis încă de săptămâna trecută, după ce PSD l-a chemat la raport pe premierul Ilie Bolojan, însă solicitarea nu s-a concretizat.

Proiectul de lege prevede înscrierea în Cartea funciară a promisiunilor obligatorii, pentru ca un imobil să nu poată fi promis mai multor persoane. De asemenea, avansul ar urma să fie limitat la 15% în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Legea va primi votul final miercuri, la aproape 7 luni de când a fost propusă. 

De unde a plecat totul 

În toamna anului trecut, jurnaliștii Recorder au publicat o investigație prin care au arătat că firma controlată de afaceristul Vladimir Ciorbă, soțul Laurei Vicol, fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, a promis hoteluri și ansambluri rezidențiale de lux, dar care nu au fost realizate. Ba chiar, în unele cazuri, aceleași apartamente ar fi fost vândute către mai multe persoane. 

Ulterior, G4media a arătat cum fostul premier Marcel Ciolacu, dar și alți lideri din PSD precum Sorin Grindeanu și Alfred Simonis au zburat cu un avion privat Nordis, împreună cu Vladimir Ciorbă și Laura Vicol.

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai cumpărat teren ieftin lângă oraș? Problema ascunsă care poate bloca orice construcție
Digi FM
Apariție rară pe covorul roșu: Keanu Reeves și iubita sa au strălucit la o gală în LA. Secretul din spatele...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit! Cântăreața a fost imaginea eleganței la cununia civilă din Londra
Film Now
Katie Holmes, apariție rară alături de mama ei pe covorul roșu. „Sunt atât de norocoasă să fiu iubită de...
Adevarul
Cum să alegi roșiile dulci și zemoase din piață. Trucuri simple de care trebuie să ții cont pentru un gust...
Newsweek
Avocat: Cum au pierdut pensionarii cu grupe de muncă bani la pensie la Marea Recalculare? Trebuiau să ia dublu
Digi FM
„Dansez chiar şi în visele mele”. Povestea uimitoare a unei foste balerine care dă lecţii de dans și la 100...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine imediat după ce stăpâna sa a alunecat și a căzut. Gestul patrupedului a emoționat-o: „A...
Film Now
Sunt cei mai mari fani ai lui, iar el îi adoră. Brendan Fraser, emoționat lângă băieții săi la premiera...
UTV
Theo Rose și Anghel Damian au postat imagini romantice de la Cannes. „Te iubesc, omule!”