Marius Budăi, ministrul Muncii: Liderul PNL şi cel al USR au aruncat ţara în haos

Data actualizării: Data publicării:
Marius Budai il ataca pe klaus iohannis
Ministrul Muncii, Marius Budăi. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, îi acuză pe preşedinţii Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, şi Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, că "au aruncat ţara în haos", informează Agerpres.

El a declarat, pentru Agerpres, că unul dintre ei îşi doreşte să fie premier, iar celălalt vrea alegeri anticipate, fără a avea "nicio soluţie pentru români şi pentru România".

"Liderul PNL anunţă că se vrea premier. Cel al USR că vrea alegeri anticipate. Aceştia sunt cei care au aruncat ţara în haos. Nu au nicio soluţie pentru români şi România. O ţară neguvernată va duce la explozia cursului de schimb leu-euro, la instabilitate economică, la creşterea preţurilor, va speria investitorii şi deopotrivă pensionarii şi salariaţii. Aceasta este opoziţia. Nu dă doi bani pe români şi România, ci vede doar propriile interese electorale", a afirmat Budăi la scurt timp după adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului din care face parte.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, de Parlament.

S-au înregistrat 238 de voturi "pentru", a anunţat deputatul PRO România Cătălin Nechifor.

"464 total, numărul total prezent - 399, voturi exprimate - 245, anulate - 3, numărul total de voturi valabil exprimate - 242, din care voturi pentru adoptarea moţiunii de cenzură - 238, contra - 4, abţineri, zero. Ca urmare a faptului că din totalul de 464 de parlamentari au fost prezenţi 399, din care 238 au votat pentru, moţiunea de cenzură a întrunit majoritatea voturilor cerută de Constituţie pentru pentru adoptare", a precizat secretarul Senatului, Marcel Vela, în plen.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...